tema : cana
Nu te-am recunoscut. As fi vrut sa te fi observat, sa alerg spre tine si sa ne imbratisam ca in scenele alea cliseice din film. Dar nu, am trecut pe langa tine ca pe langa un necunoscut. Mi-am adus aminte brusc cand m-am asezat la masa din canfenea. Privirea mea a scaparat si am tresarit strabatuta de fiorul revelatiilor marunte, cand desupra constiintei adormite deodata se face lumina de la un bec scos din context. Primul instinct a fost sa tasnesc spre usa si te ajung din urma. “Ce stupind!” mi-am spus si m-am asezat mai adanc si confortabil in scaunul cu tapiterie ieftina ce incerca sa imite catifeaua. Ma uit pe geam: “Nu vine…”. Nu-mi amintesc la ce m-am gandidt apoi, si nici nu stiu cum am ajuns in mijlocul cafenelei cu sange siroindu-mi din antebrat. Nu simteam durere si ma uitam la bratul meu ca la un tablou viu. Aveam cateva cioburi infipte in piele si altele mai adanc in carne. Am inteles, mai apoi, dupa ce mi-am revenit din amorteala mentala, ca ma lovisem de un ospatar care aduna canile de cafea de mese si astfel m-am ranit, ah da, si asta m-am oprit din drumul meu…spre…spre tine cred.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu