sâmbătă, 25 decembrie 2010

Un Craciun, o poveste!!!

"Autostrada era alba cu pete colorate, vii, pete ce se miscau cu viteze diverse incarcand sa scurteze drumul de la Bucuresti spre Constanta. Nimic nu mai conta pe acea autostrada decat dorinta tuturor de a ajunge in bratele celor dragi sau la masa cu cei iubiti, pentru a trai impreuna clipele de sarbatoare.

Masina mea vuia pe sosea si desi soarele stralucea in acea dimineata de 25 decembrie cauciucurile mele de iarna mentineau cu greu masina pe aceeasi directie, inainte, spre casa. Acolo ma asteptau parintii pe care nu ii mai vazusem de luni bune, plecat fiind pe mari si oceane straine, care cu greu, daca nu imposibil, ochii lor se vor putea bucura vreodata de vederea minunatiilor lumii.

Portbagajul era plin de cadouri dar mai plina era inima mea de bucurie si nerabdare la gandul ca imbratisarea mamei imi va umezi sensibil ochii iar stransoarea tatalui imi va amplifica cu siguranta emotiile.

Zambesc si tresar, rotile derapeaza, volanul scapa de sub control iar masina se izbeste razant de parapet, trag de volan spre dreapta, franez, ma invart si intr-un final ma opresc cu capul in airbagul lateral ce aparuse la impact. Imi scutur capul usor si constientizez ca m-am oprit, accidentat, la intrarea intr-o parcare oarecare de pe autostrada.

Vedeam in ceata totusi si nimic nu imi era clar ca atunci cand oftalmologul iti pune picaturi in ochi, eram amortit. Deodata vad cum portiera se deschide iar in soarele acela al diminetii faptura ce imi intindea o mana stralucea. Ajutor, ce bine!! Sunt scos din masina lovita si intins pe jos dar vederea tot nu ma ajuta cu nimic iar atunci o voce calda si buna ma intreaba: esti bine?"

Si de atunci, dragii nostri, suntem bine, alaturi de voi, copiii nostri. Asa ne-am cunoscut, asa a inceput totul.

Autostrada soarelui, chiar ca...

Tema: autostrada soarelui.

"stim pe de rost povestea asta, dar niciodata nu ne saturam sa o ascultam" isi vorbeau in soapta copiii in timp ce isi deschideau cadourile intr-o alta dimineata a aceleiasi zile de 25 decembrie.

marți, 14 decembrie 2010

Povestea moleculei de alcool

Muzica aia puternica, abia se mai aude, abia o mai aude.Bine ca e intuneric si ca vede doar formele care-i convin.Lumea e pierduta in aburi, danseaza, se misca lasciv,altii se ascund prin colturi,prin bai. Vine si-i sopteste in ureche "Mai vrei?"," putin, dar doar putin". Si ii toarna in paharul oricum pe jumatate plin. Nu se opreste, continua sa-i vorbeasca incet si cu subinteles, ea bea si zambestecat cat se poate de nepoliticos. Nici nu se mai joaca in cuvinte, e clar pentru amandoi. "Mai toarna-mi putin". Alcoolul a inceput sa-si faca efectul din momentce-i simte rasuflarea pe gat si pielea pipaita. Mirosul scarbos de bautura si tutun ii infunda porii, dar promiscuitatea e sacaietoare, se simte jegoasa.Nu asa ii place sa fie atinsa,nu de oricine, cu atat mai putin de tipul asta cleios si libidinos. " Termina!ma enervezi!", smulge haina si poseta de pe scaun, iese din bar,in sfarsit...un vant rece ii biciuie carnea. Isi simte pielea imbibata cu urme de saliva si transpiratie."Ce naiba-i cu mine ?"

Tema: putin, dar doar putin

miercuri, 8 decembrie 2010

Vezi ia si o pasta de dinti si o paine ca sa avem maine ce sa-i dam la caine de mancare...


Pauza de masa, in curte:
-MMMariuca…buna.
-Buna Mihaita.
-Stii cum ma cheama?
-Sigur (mutandu-si privirea in alta parte) toata lumea stie cum te cheama pe tine Mihaita.
-Nu nu, nu toata lumea. Adica, tu stii cum ma cheama pe mine?
-(rosind) Mihaita, da. Mihaita, te cheama.
-Ei asta-I buna, cineva ne-a facut cunostinta fara sa ne dam seama. (zambeste)
-(zambeste timid) Da.
-Haide sa facem cativa pasi impreuna, vrei?
-Sigur.
-Mariuca, stiu ca poate ti se va parea ciudat, dar vreau sa te intreb ceva.
-Ce vrei tu.
-Spune-mi daca-ti aduci aminte de mine.
-Mmm, dar Mihaita toata lumea te stie de aici, esti cel mai popular baiat.
-Nu, ma refer daca inafara de asta iti aduci aminte dac-am mai vorbit vreodata.
-Mmm, nu cred, adica nu-mi aduc aminte, dar cred ca dac-am fi vorbit cu siguranta mi-as fi amintit, de aceea cred ca n-am mai purtat o conversatie pana acum. Adica nu cred…
-Mariuca, mi-e dor de tine. Vreau sa te intorci acasa.
-NNu inteleg. Acasa?
-Iubito, era 15 ianuarie, era de ziua ta, veneam de la mama. Mai tii minte?
-Mihaita, dar ziua mea de nastere este abia in aprilie. (zambeste)
-Iubito, era polei si ceata. Ne intorceam de la mama ta, bausem vin, eram asa aerieni…ne impingeam pe strazi…EEra asa…de basm.
-Mihaita…eu nu stiu ce spui. Cred in continuare ca ma confunzi. Eu…mama mea…nu este aici.
-Mi-ai dat drumul la mana si mi-ai spus sa iau o pasta de dinti si o paine pentru Banel, pentru labradorul nostru, apoi te-ai smucit si …
-Banel….Cine este Banel?? Cred c-am avut cand eram mica un catel pe care-l cheama asa. Intr-o zi a murit intr-un accident….Am suferit atat de tare…
-Mariuca, iubito, cand mi-ai dat drumul de la mana, am crezut ca este ultima data cand te voi mai vedea. In accidentul acela teribil nu a murit Banel. Banel e teafer acasa, te asteapta.
-Accident? Banel traieste?
-Iubito, nu Banel a avut accidentul…te rog revino-ti.
-Banel e teafer????? (tipand)
-Iubito, e teafer, nu Banel a avut accident.
-Bbbaaaneeeeel!!!!!! 

tema: "Vezi ia si o pasta de dinti si o paine ca sa avem maine ce sa-i dam la caine de mancare..."

joi, 2 decembrie 2010

Cum sa zbori

Avea un singur ochi si acela nervos, tenul brazdat de multe taieturi iar mainile lui mari si fortoase tineau o sabie imensa, inrosita de flacari, care se indrepta fix spre mine. Tot ce puteam face era sa fug, dar ar fi trebuit sa fiu mai rapida decat vantul, iar sa ripostez ar fi fost ca si cum o musca ar fi vrut sa infrunte un urs. Asa ca mi-am adunat toate puterile si am strigat dupa ajutor cat ma tineau puterile, in timp ce, mai mult instinctiv, am luat-o la fuga. Ma certam ca nu mai sunt in stare sa fac vraji precum o zana adevarata si blestemam cesul in care am zis 'pas' la cursurile de arte martiale oferite de vecinul Aurică Panda sau la cele de zbor super-sonic ale lui Zbâr Vladimir. Da, e uimitor cate lucruri imi treceau prin minte in acele momente limita.

M-am ferit de prima lovitura si mi-am continuat cursa. Mi-am dat seama ca singura mea scapare era sa zbor si mi-am amintit de primul meu zbor. Prima si prima data, am zburat in vis cand din cativa pasi mai cu elan deveneam mai rapida ca restul oamenilor si ajungeam sus de tot, un fel de salturi ce sfidau legiile fizicii pe care ceilalti pareau sa le asculte prea resemnati. Apoi devenise un obicei si plecam deseori in vis intr-un tur aerian peste oras. Hm...cred ca numai in vis am zburat. De ce nu ar putea fi si acesta un vis?

Tema: ~continuare fragment~

ultima cana cu ceai

O sa ne asezam la o masa, undeva intr-un loc discret si semiintunecat. Tu o sa-ti aprinzi o tigara, eu o sa cer un ceai. O sa ne uitam, tu prin telefon, eu prin meniu... atunci cand n-o sa mai stim ce sa ne spunem. O sa-mi aduca ceaiul, o sa storc felia de lamaie si o sa-mi pun un plic de zahar. Invart lingura-n cana, astept sa-mi spui ceva. Si o sa spui "cred ca-mi iau tot ceai". Si o sa incepem sa vorbim despre Carturesti, despre Bucuresti, despre noptile in Bucuresti, despre pofte, despre ce-ti doresti, despre ce-mi doresc. Am mai vorbit de atatea ori despre toate astea, dar acum le vreau ca la inceput...cu nopti in Bucuresti, cand ma intrebai de fiecaredata daca-mi place . Si-mi placea ca p'atunci ne dezbracam cu pofta. Bratele tale,coapse, framantari, sanii mei mici, buricele degetelor, tare de sus pana jos, stateam piele peste piele. Mana ta se strecura, si a mea. Usor, buze subtiri, pe gat si rasuflarea calda... imi placea la nebunie sa ne jucam asa, fara sa ne ofticam.

Si o sa-ti alegi ceaiul si o sa-ti vina si o sa vorbim si o sa ne uitam in cani. Amandoi stim , ceva nu mai merge, ori eu, ori tu , ori s-a dus pofta de noi, in doi. Eu nu o sa spun nimic, nici tu. Am devenit plictisitori, lipsiti de sens, eu nu eram asa, tu nu erai asa.

Si dupa ce o sa ne bem ceaiurile si dupa ce o sa-ti termini tigara, o sa ne ridicam. In masina, spre casa, o sa ma intrebi daca macar o sa ramanem prieteni si eu o sa-ti zic ca nu cred in asta, ca o sa fie ciudat, desi asta o sa ma doara cel mai tare, sa nu te mai vad.

Tema: desert. stam. de unde stii cand ai sosit unde trebuie