Om, mama, inger, drac, fantoma, faptura gratioasa, putere, iluzie a unui ideal, curva, muza, dilema, la fel, de neinteles.
- de dor
- de drag
- de nevoie
- de tine
A fost odata ca-n povesti o planeta unde a vietuit omul cu natura si fapturile ei si n-a stiut niciodata de ce. Si erau barbati si femei, asta ca sa fie si mai mare dilema, dar si distractia. Sau poate aici e ascunsa cheia. Si s-a facut arta pe urma trairilor dintre reprezentanti ai celor doua categorii, si s-au facut si razboaie si s-au facut copii si s-au facut si multe prostii. Si omul nu-si putea inchipui altfel lumea. Si din limitarea lui s-au creeat o multime de clisee penibile si generalizari. Nici pana in zilele noastre n-avem informatii despre cum s-a terminat totul, sau daca s-a terminat macar in vreun fel.
Am sa te fac sa sorbi fiecare cuvant, sa zbori cu privirea printre randuri si sa anticipezi un deznodamant la toata invalmaseala asta de cuvinte. Si-am sa ma intrec in figuri de stil pentu ca nu-mi ajung frazele banale si neaparat trebuie interpretat 'ce-a vrut sa zica autorul?'.Vreau sa-ti gadil simturile tale de om, asa ca voi mazgali descrieri in culori, zgomote si kinestezii, si daca (cumva!) ti se pare nereusit sau stangaci, sa stii ca asta e un stil abstract si suprarealist. O incep asa o joaca de cuvinte, cat sa se entuziasmeze copilul din tine si am sa ating (nu! nu!) apoi punctele tale sensibile. Le stiu, pentru esti unic si special, nu pentru ca oamenii vibreaza in genere la aceleasi teme, si se incadreaza singuri in categorii.(Cei drept vibreaza la niveluri diferite, dar sa n-o dau in alte stiinte.) O sa te duc apoi pe-un fir subtire si aparent intortochiat catre intriga, si vei vrea mai mult si mai mult, si mai ales vei spera la o incheiere care sa dainuie in mintea ta ca un gong cu ecou lung. Toate astea pentru esti programat sa astepti o concluzie la niste finaluri mereu inchipuite, dar evident necesare pentru a exista 'noi inceputuri'. Esti satul de finaluri fericite, asa ca o voi lasa asa la "mica interpretare subiectiva" si-ai sa te intrebi daca ti-a scapat tie ceva. De fapt, habar n-am nici eu daca si ce trebuie concluzionat sau incheiat; dar cum ar arata daca as fi sincera si as recunoaste asta? Si as mai fi si retorica pe tema asta?
Am sa te dezamagesc teribil pentru ca nici eu, ca multi altii nu ma "tin de CUVANT" (ce paradox!) si nu te-am facut sa sorbi nimic, nici sa zbori in vre-un fel sau sa anticipezi un deznodamnat plin de substanta care sa fie macar o clipa gongul sau poate clinchetul timid al gandirii tale.
Si-am zis ca dupa 2 noaptea nu se intampla nimic bun! A trebuit sa ma sui eu in taxi-ul ala, sa-mi aduc aminte ca mi-am uitat cartea la tine si sa hotarasc sa vin dupa ea. Si s-a nimerit ca tu sa nu dormi si sa-mi raspunzi imediat la usa si sa ma chemi, cum numai noaptea poti chema pe cineva, incet si atat de convingator. Si toate spiritele rele inventate de bunici m-au pus sa-mi dau jos haina si sa ma asez langa ceaiul de cirese ce scotea aburi mici pe masuta din bucutaria ta semiobscura. Dupa ce-ai adus cartea, facand echilibristica cu ea pe cap, te-ai trantit in fotoliul moale si ti-ai lasat papucii de casa sa-ti alunece usor din picioare. Cartea statea cuminte pe-un colt de masa. Becul lumina chior pielea si parul tau ondulat. Si nu stiu ce s-a intamplat cu mine, ca atunci in clipa aia, am simtit ca nu mai vreau sa ma intorc acasa la mama niciodata ceea ce am si facut. Nu stiu ce s-a vazut in expresia fetei mele sau in comportamentul meu, dar dupa tot acest timp, aceea ramane cea mai misterioasa decizie pe care am luat-o vreodata.
Nu scriu recenzii, nu stiu cum trebuie sa fie, insa cand ma insufleteste ceva atat de mult, incat trebuie sa scriu despre asta... iata ca o fac.
Am ajuns incarcata de nimicuri intr-o sala care ma deprima prin denumire, prin aspect, sala Casei de Cultura. Aici am vazut in trecut un film bun si foarte interns "4 luni, 3 saptamani si 2 zile" si am ajuns apoi sa urmaresc pe furis un spectacol de talente muzicale "Stelutele marii". Inconstient, aceste experiente trecute marcheaza starea de asteptare de care nicodata nu reusesc sa ma golesc inaite de un spectacol.
Cu siguranta momentul in care te afli in viata si gandurile din ultimele zile, te fac sa vrei ceva de la ceea ce urmeaza. Stiam 3 lucruri: muzica Depeche Mode, dans contemporan, Razvan Mazilu. Si mai stiam ca vroiam ma eliberez. De ce anume? De ceva ce nu poate fi numit, dar poate fi simtit mai greu decat cel mai dens metal.
Luminile se sting, se creeaza efectul de umbre in spatele unor panouri albe si o silueta masculina incepe sa sa se miste ritmic. Coregraful se dezvaluie cu un aer firesc, pentru ca apoi sa-si faca apartia in jurul sau si ceilalti mai tineri dansatori. De aici mi s-a rupt filmul, desi scriu imediat ce am ajuns acasa dupa spectacol. Imi amintesc scene oarecum independente, cu mesaje clare (pentru mine) si expresii senzuale, lascive, neasteptate si sincronizate cu ritmul muzicii. De la un atat de clar "I'm not trying to tell you anything, You didn't know, when you woke up today" prins in pumnii si eliberat in zbor, la dorinta senzuala si sexualitatea lui "I want you now" si modul atat de direct de exteriorizare fara retinere si vina, pana la "personal jesus" lent, plutitor si simbolic. Corpurile definite se plimbau, apareau, dispareau si mai ales iti vorbeau in completarea muzicii ce-ti inunda timpanele si toate simturile. Mereu mi se intampla sa simt si un parfum anume in timpul spectacolelor, iar acesta a avut un miros pudarat si fin, un amestec de nou sivechi, ce venea dinspre scena potrivit perfect cu tot contextul.
Si la un moment dat, pe acordurile "Leave in silence" facut accapella de dansatori, m-am trezit ca din vraja că spectacolul s-a incheiat- mult prea devreme dupa parerea tuturor.
Coregrafia, am aflat apoi, ca a apartinut italianului Massimo Gerardi si cred ca i-a pus in valoare pe fiecare dintre membrii trupei de balet si totodata a ilustrat in dans muzica si mesajul ei intr-un mod delicat si universal.
Razvan Mazilu a stralucit pe langa trupa sa de tineri dansatori printr-o usurinta si un stil fascinant de dans. Mi-au placut si costumele care desi erau menite dansului complicat, pareu haine obisnuite de iesit la birou, la distractie, la plimbare. Observ ca am o placere deosebita in admira firescul care te surprinde, sublimul atins aparent fara efort. Asta e impresia pe mi-au lasat-o dansatorii.
M-au facut sa-mi amintesc de cat de uimitor este corpul omului, cat de frumos si cat mult il putem folosi si cat de putin suntem in stare sa facem. Si ma revolta totodata ca ne in departam de frumos atat de usor si ne hidosim la propriu si la figurat.
Intreaga reprezentatie a lasat un ecou puternic in mine si mi-a implinit asteptarea de a ma elibera, de ma pierde in ritmul lor, de a primi energia lor, de canta cuvintele cu ei ca si cum mi-ar fi fost destinate fix mie si fx atunci, de a tresari si de a ma lasa purtata pe contururile trupurilor in lumina.
Spectacolul a fost imperfect, dar mi-a transmis mult, poate ca de asta mi-a placut. Scena mi-a parut prea mica.Cred ca mai puteau dansa o ora si ca intrega scenografie avea nevoie de mai mult spatiu de desfasurare si calitate mai mare pentru lumini si efecte. In urechea stanga versurile melodiilor imi rasunau dublate subtire de catre o domana dubioasa la vreo 35-40 de ani. La plecare m-a intrebat daca vin maine la Gheorghe Ghoerghiu si mi-a spus ca are acasa o colectie imensa cu CDuri si DVDuri cu Depeche Mode. Am piedut-o (intentionat)in multime apoi, si l-am zarit pe primul meu coregraf de cand faceam dansuri la club SNC. Sorin, era neschimbat, doar un pic mai carut si mi-a parut teribil rau ca nu m-am dus la el sa-l intreb daca mai face cursuri. Sigur vorbeste doar entuziasmul, dar m-as reapuca de dans de maine!
Peste toate, ma inclin in fata artistului Razvan Mazilu si a trupei sale de dansatori, ma supar ca a durat atat de putin spectacolul si ma revolt ca noi, cei din afara scenei, suntem prea putin din ce putem fi.
Un spectacol imperfect, firesc si fascinant, despre dragoste, singuratate, viata si sens, nonsens, durere si frumusete sublima.
Un fragment care nu s-a regasit intocmai in spectacol, dar foarte graitor:
Avea un singur ochi si acela nervos, tenul brazdat de multe taieturi iar mainile lui mari si fortoase tineau o sabie imensa, inrosita de flacari, care se indrepta fix spre mine. Tot ce puteam face era sa fug, dar ar fi trebuit sa fiu mai rapida decat vantul, iar sa ripostez ar fi fost ca si cum o musca ar fi vrut sa infrunte un urs. Asa ca mi-am adunat toate puterile si am strigat dupa ajutor cat ma tineau puterile, in timp ce, mai mult instinctiv, am luat-o la fuga. Ma certam ca nu mai sunt in stare sa fac vraji precum o zana adevarata si blestemam cesul in care am zis 'pas' la cursurile de arte martiale oferite de vecinul Aurică Panda sau la cele de zbor super-sonic ale lui Zbâr Vladimir. Da, e uimitor cate lucruri imi treceau prin minte in acele momente limita.
M-am ferit de prima lovitura si mi-am continuat cursa. Mi-am dat seama ca singura mea scapare era sa zbor si mi-am amintit de primul meu zbor. Prima si prima data, am zburat in vis cand din cativa pasi mai cu elan deveneam mai rapida ca restul oamenilor si ajungeam sus de tot, un fel de salturi ce sfidau legiile fizicii pe care ceilalti pareau sa le asculte prea resemnati. Apoi devenise un obicei si plecam deseori in vis intr-un tur aerian peste oras. Hm...cred ca numai in vis am zburat. De ce nu ar putea fi si acesta un vis?
Si te vei gasi privind lung pe hubloul acela prea mic al avioanelor. Vei cauta mereu, si la 30 si 50 si la 78 de ani, sa stai 'la geam' sa poti visa. Si nu, nu-ti dau mai mult de 78. Pentru ca esti unul dintre cei mai destepti oameni pe care ii cunosc, te vei lasa de fumat sau de acool si te vei apuca de un sport ciudat sau vei face colectii, sau poate ambele. O sa ai lucruri mici si frumoase pe care le vei pastra cu un fel de bucurie pura ca cea din copilarie: nasturi pretiosi, ace de cravata, pandantive, degetare suclptate migalos si insigne de razboi. O sa-ti donezi toate hainele la fiecare 10 ani catre oameni care-ti vor rapi atentia egoista. O sa ai o gradina trapezoidala cu rosii, ardei, verdeturi aromate si cativa pomi fructiferi. O sa te apuci de mestesugit pentru ca totul iti va parea un pic defect si probabil o sa inventezi un nou 'dispozitiv' de prins insectele mici si scaitoare. O sa vrei sa infintezi un partid, dar vei termina prin a-ti face cel mai nebun grup de cunoscuti. O sa vrei sa sa-ti scrii cartea vietii, dar vei aduna un dosar de frumoase povesti cu talc pe care le vor citii nepotii si nepotii lor si asa mai departe. Nu vei fi niciodata un om resemnat, si mereu le vei da ceilorlati din afectiunea, sau macar din verva ta. O sa inveti si vei invata pe cineva ce e acel ce lucru despre care abia aduni fragmente.
Ma vei astepta si te voi astepta. De fapt vom rade mult, pentru ca vom realiza amandoi ca nu e vorba despre nici un fel de asteptare.
Un an, doi, trei...si multi ani veseli! sper ca nu ti-am stricat toata 'distractia'!
Oricat de mult ne-am dorit sa fim ca ei n-am reusit niciodata sa ne suprapunem perfect. Noi am resit sa dobandim tehnologia pentru a gandi la fel ca ei, a fost un proces indelungat, dar acum avem in proprtie de 85% acelasi modul folosit de creier. Cu toate astea, ne lipseste elementul acela incontrolabil si nemasurabil care mereu ii influenteaza in deciziile pe care le iau.
Sunt uimitori si plini de imaginatie, au o memorie uluitoare si nu de putine ori ne intrebam de unde au anumite amintiri ce nu se regasesc in viata lor de pana atunci. Este o limita dincolo de care nu putem trece. Ne pierdem destul de usor printre ei, pana acum nu ne-a recunoscut niciunul si nu am dat de banuit. Scopul final este acela de a ne combina cu specia, insa niciunul nu a reusit asta pana acum.
Intre observatiile adunate pana acum am gasit o replica a perechii mele actuale care m-a bulversat: "-Stii, mereu am crezut ca intre doi oameni e foarte greu sa se nasca un sentiment pur si adevarat de iubire. Suntem egoisti si de multe ori, iubim orice altceva intr-o relatie
decat sa traim efectiv sentimentul. Cateodata tu nu-mi pari uman si ma intriga gandul ca esti aici doar ca sa ma inveti ceva."
- Ah, iubitule ce mult ma bucur ca in sfarsit te-ai intors! Credeam ca nu o sa se mai termine acesti 2 ani!
- Asculta-ma, ti-am spus sa nu te mai tii dupa mine, habar n-am cine esti.
- Hahahahaa! Ce dor mi-a fost de spiritele tale de gluma... Paraschiv!
- Eu am o misiune de indeplinit! Nu inteleg de ce te tot tii dupa mine de cand am aterizat.
"Si am fost avertizat ca e posibil sa fiu haituit de fapturile astea zgomotoase cu parul valvoi. Trebuia sa-mi iau "costumul", zise Paraschiv in timp ce-si acoperea urechile cu ambele maini.
- Uite-te la mine si zi-mi ca sunt frumoasa!
Paraschiv nu mai stia daca sa regrete ca nu si-a acoperit suficient de bine urechile sau ca nu si-a acoperit din prima ochii.
- Esti frumoasa! Acum, hai sa ne vedem fiecare de treaba!
- Paraschiv, am absolvit facultatea sa stii si acum fac cursuri pentru vreau sa-mi deschid o casa de moda. Stii si tu cat imi plac hainutele si ca am gusturi si stil!
- Uite ce e: Tu ma confunzi. Eu nu sunt Paraschiv, nu te cunosc si nici nu-mi doresc. Si crede-ma ca nici tu nu vrei sa stii cine sunt!
- Esti un tigrruuuuuuu! Arrrr!
Dintr-o miscare, Paraschiv(?) o insfaca si o indeparteaza rapind ca pe o insecta agasanta. Apoi alearga pana la un loc ferit. Aici isi scoate agenda fotonica si scrie: "Planeta arata mult mai frumos de la departe. Am nevoie de intariri!"
Cel mai bun om din lume este fabricatia imaginatiei mele. Chiar si numai din acest motiv el exista. Il cunosc si vorbesc cu el constant, ori noaptea cand visez, ori ziua cand...visez cu ochii deschisi. Nu stiu cand l-am cunoscut, cred ca este cu mine dintodeauna. Mai interesant este ca ne stim din alte dimensiuni, nu din acesta in care ne purtam trupurile materiale. Ma gandesc uneori ca-l inatalnesc si pe-aici, dar dureaza o anumita perioada senzatia asta pana cand se pierde in deseori inevitabilul concret. Apoi il regasesc si iar il pierd. Dar nu conteaza pentru ca eu stiu ca mereu revine intr-o forma sau alta cand am nevoie de el.
Apoi stiu ca este o misiune stranie de a da mai departe franturile de bunatate pe care le primim. De alfel poate fi cea mai grea misiune daca nu suntem capabili de iubire. Nimic nu se contorizeaza, insa inevitabil aceasta energie calatoreste coninuu, odata cu transformarea prin care trecem toti negresit.
Mai cred ca, la un moment dat, eu voi deveni acest om. Cred ca si tu vei fi acest om. Pentru ca suntem mereu in cautarea lui si pentru ca vine momentul in care ne vom regasi toti in cel mai bun om.
Am implinit 15 ani. Si ce? Are vreo importanta? Pace si onoare...Urasc terenul de hockey. De cand am fost suficient de mare sa articulez cateva cuvinte si topai fara oprire 5 minute m-au tarat aici pentru a-l incuraja pe fratiu-miu. Se zice ca cei mai mici sunt mai alintati, dar nu stiu cum mama bambusului s-a nimerit ca eu sa ma simt mereu doar ca o papusica imbracata cu haine prea largi si dusa la plimbare cand ea vroia sa se joace "cocoț" in cartier.
De ziua mea am venit aici, in tribune, sa ma uit la antrenamente, pentru ca e singurul loc unde, in mod ciudat, m-am obisnuit sa ma detasez si sa-mi lipezesc gandurile. Se intampla atat de multe lucruri cu viata mea si nu stiu cum sa le mai fac fata. Pe ai mei ii iubesc enorm, desi nici pana acum nu s-au casatorit, sau macar sa stea mai mult de o luna impreuna sa simt si eu ce-i aia "familie". Taica-miu este un copil mare, care mereu o da in bara si nu reuseste sa se adune intr-un om macar 30% normal. Acum, nu stiu prin ce neintelegere a ajuns in inchisoare, fiind acuzat ca si-a vadut tablourile la suprapret. Cu toate astea, el e este cel mai uimitor si special om pe care-l cunosc. Mama nici nu vrea sa mai strnga bani pentru a-l elbera pe cautiune, prefera sa-l lase acolo o perioada sa-si mai vina in fire.
Da, azi e ziua in care se marcheaza trecerea inca unui an din viata mea. Mai interesant mi s-ar parea sa-mi sarbatoresc ziele de ne-nastere. Nu inteleg frenezia aniversarilor. Sunt doar o pustoaica, dar cred ca mai autentici am fi daca ne-am spurinde unii pe altii cu felicitari in zile normale, sau in perioade mai dificile, decat in momentele astea cand mai totul devine previzibil. (mi-am inchis telefonul!)
Am doua dorinte:
1) Oamenii mari din viata mea sa fie naibii mai curajosi si responsabili, pentru ca am nevoie de ei.
2) Sa fiu surpinsa odata cand nu e ziua mea si sa pertrecem pana nu mai stim de noi. Fuck the predictible birthdays!
Gata, acum suflu in lumanarile mele imaginare, de pe tortul cel imaginarrr...si...si...si...s-au stins. Yey, se zice ca se vor implini dorintele, nu?
(Note de jurnal, 15.12.2001)
Tema- Continuare la: Am implinit 15 ani. Si ce? Are vreo importanta? Pace si onoare...Urasc terenul de hockey...
Lucrurile s-au schimbat. Poate crezi ca oamenii nu se schimba, dar ei o fac. Poti sa te gasesti in situatia sa nu mai ai ce vorbi cu un om alturi care anul trecut aveai cele mai intense conversatii. Poate incerci sa arunci vina schimbarii pe tine sau doar pe interlocutori, ideea e ca asta se intampla. In mintea cuiva se aduna amintiri, sentimente, trairi, tablouri schitate delicat de ceea ce a selectionat creierul cu sau fara voia sa. Finalurile nu cum sa fie fericite pentru ca ceva se termina, dar pe de alta parte, altceva incepe. Pana la urma poate nimic nu se termina cu adevarat niciodata si totul se invarte intr-un cerc perfect atat de mare incat nu-l putem cuprinde in toata maretia noastra, micimea noastra.
Da, recunosc ca am inceput sa scriu ascultand fields of gold a lui eve cassidy, dar am termin prin a lasa melodia asta.
Si in final, campurile aurii ale mintii mele, nu mai sunt de mult aurii, sunt un pastel incert si de multe ori nu stiu cine sunt si de ce. Imi doresc ca acesta calatorie sa ma duca departe. Cred ca nu pot pastra oamenii langa maine mult timp, pentru ca nu am cum prin ceea ce sunt eu. Daca as incerca sa creez acum ceva, ar fi un text foarte trist si m-as holba 10 minute la randurile pe care le sterg. Si repet, nu cred in finaluri.
Tema: fields of gold
Banele, orice s-ar spune tu nu-i lua in seama. Doar noi stim ce insemna sa pornesti de jos (de la parter, din vale, de pe un scaun etc.), sa umbli descult prin praf si sa alergi dupa mingii carpite. Noi stim cum e sa furi acadele de sarbatori pentru ca aia mai mici de acasa sa se laude ca si lor le-au cumparat parintii dulciuri deghizati in Mos Craciun. Tu esti fratele mai mare si vrei sa-i inveti sa creasca demni, chiar daca le mai scapi greoi o palma dupa ceafa cand se impiedinca-n sireturi. Te amuzi cand lumea te considera un personaj simpatic sau, ma rog, discutabil. Casa ta e mica si colorata si nu mai sti ce sa-i faci sa straluceasca, sa vada toti cat esti de bucuros. Ei nu te inteleg Banele si nici tu pe ei. Nici nu mai vrei sa te faci inteles sau sa intelegi, tot ce-ti trebuie e sa o ai pe ea, cea mai frumoasa si mai desteapta fata pe care o cunosti. Cu buzele ei pline si parul ala negru lung ce-i curge peste umerii goi, cu fusta larga rosie si vocea aia ce-ti rasuna noaptea-n cap, ca un descantec. Dar lasa Banele, si tu ca si noi stii ca-n viata fericirea pleaca si vine, ca mereu-i loc de mai mult, ca oricand poti sa pici, si pana la urma conteaza cat de mult te iubesti pe tine insuti. Iubire de sine Banele, nu altceva! Suntem la fel ma: nu stim nimic! Da, suntem la fel de diferiti. Dar nu stim si nici nu putem sti cu adevarat, doar simtim si asta e mereu complicat. Ma-ntelegi Banele?!
Tema: rasism
Vantul patrunde incet in incapere, ridica praful si il invarte ca si cum un sarpe invizibil si-ar cauta nelinistit drumul catre adapost. Locul e parasit, nu se stie de cand, ferestrele mai pastreaza doar prin colturi cateva cioburi albastre, iar podeaua…podeaua nu se mai zareste aporoape deloc sub acoperisul de frunze galbene si aramii.
“Da-mi mana!” se aude dintr-o data. Dar nu e nimeni.Nimeni, cineva? termeni atat de subiectivi si personali. Adierea vantului capata brusc o forta surpinzatoare, facand ca frunzele de pe jos sa se involbureze ca niste valuri fragmentate in culori: rosu, galben,portocaliu si alte culori,orice culori, multe culori. (vis)
*
Sa ai rabdare cand te sufoci.
Sa ai incredere cand pierzi.
Sa fii bun cand vorbesti despre rau.
Sa ai curaj cand esti paralizat de frica.
Sa vii cand vrei sa pleci.
Sa stai cand vrei sa fugi.
Sa dai, sa nu primesti.
Sa lasi cand vrei sa tii.
Sa cunosti, dar sa nu intelegi.
Sa zambesti cand simti durere.
Sa vrei tacere cand vorbesti.
Sa -
Si dupa toate astea…
Sa crezi, sa stii, sa vrei, sa nu renunti.
Sa traiesti.
Mai stii cand te-am strigat: “Da-mi mana!”?
Tema: pistrui de toamna
I-am raspuns ca incepeam sa inteleg. Cu toate ca imi era greu sa accept ca poti da un titlu de campion la box pe studiul unui picior de lacusta.
Ca si cum imi intuia framantarea, octogenarul a zis:
- Vezi, baiatule, eu am avut norocul sa citesc pe cand eram asistent un articol despre Gerald Vittelmayer. Vittelmayer asta a studiat timp de 72 de ani, ochiul albinei. Atat, ochiul albinei. Stii ce a spus specialistul in ochi de albine cand a murit? A zis ca s-a lacomit, ca era suficient daca-si dedica toate puterile nervului aductor. Azi se accepta ca nu exista un nerv aductor la albine. Dar daca exista? Daca numai Vittelmayer era omul in stare sa dovedeasca celorlalti cercetatori ai ochilor de albina ca exista? Iti dai seama ce a pierdut omenirea?
Tema: keep hope alive
- Orice dualitate este reunita in profunzime intr-o unica existanta. Noi suntem atat oglinda cat si chipul din ea. Simtim in acest minut gustul etenitatii.
- Dar e vorba doar de un minut Maestre…
- Poti fi contemplativ in acest minut. In acesta liniste gusti ceva care depaseste timpul. Simti gustul acestui minut de eternitate. Suntem durere si leacul pentru durere la un loc. Suntem agonie si suntem extaz. Suntem iad si suntem rai, pentru ca existenta nu are nicio contradictie. Toate sunt unite. Nu exista nicio separatie intre noi si existenta. Noi suntem parte a intregului, la fel cum ambele mele maini sunt parte unei unitati oraganice.
- Dar…
- Un minut pastreaza linistea, cea mai profunda si autentica liniste pe care ti-o poti inchipui. In acest moment linistea nu-ti da nicio explicatie, ci iti prilejuieste o experienta. Tu esti cel care cauta si tot tu esti cel cautat, tu esti adeptul si tot tu esti dumnezeul la picioarele caruia te prosternezi. Lasa-te sa fii atat de coplesit incat nimic sa nu fie lasat deoparte, tu esti oglinda si tot tu esti chipul oglindit in ea.
Tema: 60 de secunde
Sa nu uiti ce-ti spun, caci iti voi spune doar o data si precis:
Sa-ti culci un zambet pe perna, seara, pentru mine, sa-l feresti de umbrele intunericului noptii, sa-l vada doar ochii luminosi si fara virsta ai amintirilor noastre. Sa il pastrezi alaturi, respirand un vis cuminte, pana in zori – atunci sa pleci cu el in piata mare a orasului si sa-l duci la taraba precupetei ce vinde castraveciori murati si bomboane magice – intreab-o de mine, ma cunoaste. Ea iti va da in schimbul zambetului cate un kilogram din dulciurile ei colorate ROGVAIV si un borcan de castraveti acrisori. Nu e mult, dar sper sa iti ajunga pentru totdeauna, sa poti gusta din toate de cate ori in balansul fara sens dintre zi si noapte, vei pofti la gustul de culoare, vei dori sa simti armonii voluptoase, vei tanji dupa iluzia unui moment de echilibru, vei…
tema: bomboane
Cand intra in camera mereu paseste sigur si pare ca se gandeste la ceea ce urmeaza sa faca odata ce ajunge la biroul sau. Atat de procupat, atat de absorbit de munca!
N-am cum sa nu-l observ si sa nu remarc atata daruire pentru un proiect. Odata ajuns in fata computerului sau incepe sa tasteze repede si parca intr-un ritm usor nervos. Suna un telefon, raspunde amabil, era un partener. Suna un alt telefon: “sarut mana tata! da, toate bune aici, cum sa nu?!”
Cam la fiecare ora ma striga si ma cheama langa el, sa discutam despre proiect. In 80% din cazuri nici nu mai stiu de unde a inceput discutia si de ce ma aflu inca aproape de el razand si divagand de la subiect. Imi pare foarte obosit si imbatranit peste anii sai, isi flexeaza constant umarul drept si gatul, strambadu-si fata intr-o grimasa de durere. Cand rade pare din nou un pustan si il simt uneori incuracat si coplesit de prezenta mea. Cateodata am impresia ca asteapta ceva de la mine, dar nu pot sesiza exact ce. Ii spun: “Ok, deci asa ramane, am plecat!”
Acum realizez de cate ori mi-a luat partea in discutiile de grup si cat de inexplicabile erau atitudinile sale partinitoare fata de mine. Nici nu stia cine sunt, poate doar m-a placut, pur si simplu! Mi se amesteca in cap toate discutiile pe care le-am avut cu el si ma gandesc cum de a ajuns unde a ajuns. Prefer sa ma opresc din a mai face scenarii si sa raman cu imaginea frumoasa din mintea mea, cea pe care am simtit-o eu. Si sper sa mai imi zica odata: << Fara "of", ca nu-i sfarsitul lumii!>> si mai mult, sper sa aibe puterea sa spuna aceste vorbe catre sine.
tema: el
Eu am fost mereu cea mai mica si evident tu ai fost cel mare si puternic. De cate ori am incercat sa bravez m-ai lasat sa-mi fac jocul, iti multumesc pentru asta. Mereu mi-a placut sa joc roluri si daca nu erau cele principale vroiam sa fiu personajul cheie care schimba cursul actiunii si bineinteles ca nu-mi reusea mereu, iar asta, de cele mai multe ori, din cauza ta. Te-as bate petru asta! Pana la urma…ajunsesem sa cred ca pot sa ma catara pe tine, ca o iedera sireata si spiralata. Evident ca nici asta nu s-a intamplat si am ajuns sa-mi dau seama ca e mult mai bine asa. Iti sunt recunoscatoare pentru asta. Cand m-a ametetit realitatea, m-am prins de trunchiul tau si am stiut din nou unde sa-mi regasesc reperele. Cand ai simtit ca nu mai poti sa fi, m-ai gasit si ti-am dat tot ce eram atunci. Cand am zis bazaconii, asa cum spun si acum, ai ras si pentru asta, ma mai enervez si acum.
In prezent, ma felicit pe mine insami ca nu stau in umbra ta, iar pe tine te felicit de asemenea si iti multumesc ca ma lasi sa cresc la umbra ta.
tema: umbra
Cand ai jucat atatea personaje pentru ca nu stiai cine esti.
Cand ai inceput sa vorbesti despre tine la persona a 3-a singular.
Cand simti nevoia sa te justifici pentru ca esti de “nerecunoscut”. In cele din urma, pana atunci, erai recunoscut de catre cine si drept ce?
Cand inchizi ochii si visezi.
Cand te ascunzi in spatele temerilor ca nu vei fi ceea ce se asteapta altii sa fi.
Cand stii ce se astapta de la tine si-ti joci rolul perfect.
Cand manipulezi.
Cand minti.
Cand scrii si iti lasi imaginatia sa creeze scenarii si sa creioneze decoruri.
Cand vrei sa pleci departe.
Cand faci schimbari cu tine.
Cand esti coplesit de banalitate.
Cand te-ai indragostit prima oara.
Cand vrei sa “te faci mare” sau sa “fii din nou copil”.
Cand realizezi ca te intorci si pleci din aceleasi locuri zilnic si mecanic.
Cand viata ta devin job-urile tale si nu trairile si gandurile tale.
Cand vrei sa intri in pamant sau sa te evapori pur si simplu dintr-un loc.
Cand te vezi din exterior si totul este clar, dar nu poti face nimic.
Cand devii preocupat in a intelege tot si nu traiesti in armonie cu Misterul.
Nu e uimitor cum mereu porti acelasi costum? Cel mai bun, cel care se muleaza perfect. Cateodata te constrange, alteori te rasfata, uneori e doar un pretext sau o scuza. Este conturul concretului tau de-a lungul acestei calatorii. Este costumul aparentelor tale.
tema: piele
tema : cana
Nu te-am recunoscut. As fi vrut sa te fi observat, sa alerg spre tine si sa ne imbratisam ca in scenele alea cliseice din film. Dar nu, am trecut pe langa tine ca pe langa un necunoscut. Mi-am adus aminte brusc cand m-am asezat la masa din canfenea. Privirea mea a scaparat si am tresarit strabatuta de fiorul revelatiilor marunte, cand desupra constiintei adormite deodata se face lumina de la un bec scos din context. Primul instinct a fost sa tasnesc spre usa si te ajung din urma. “Ce stupind!” mi-am spus si m-am asezat mai adanc si confortabil in scaunul cu tapiterie ieftina ce incerca sa imite catifeaua. Ma uit pe geam: “Nu vine…”. Nu-mi amintesc la ce m-am gandidt apoi, si nici nu stiu cum am ajuns in mijlocul cafenelei cu sange siroindu-mi din antebrat. Nu simteam durere si ma uitam la bratul meu ca la un tablou viu. Aveam cateva cioburi infipte in piele si altele mai adanc in carne. Am inteles, mai apoi, dupa ce mi-am revenit din amorteala mentala, ca ma lovisem de un ospatar care aduna canile de cafea de mese si astfel m-am ranit, ah da, si asta m-am oprit din drumul meu…spre…spre tine cred.
