Cand intra in camera mereu paseste sigur si pare ca se gandeste la ceea ce urmeaza sa faca odata ce ajunge la biroul sau. Atat de procupat, atat de absorbit de munca!
N-am cum sa nu-l observ si sa nu remarc atata daruire pentru un proiect. Odata ajuns in fata computerului sau incepe sa tasteze repede si parca intr-un ritm usor nervos. Suna un telefon, raspunde amabil, era un partener. Suna un alt telefon: “sarut mana tata! da, toate bune aici, cum sa nu?!”
Cam la fiecare ora ma striga si ma cheama langa el, sa discutam despre proiect. In 80% din cazuri nici nu mai stiu de unde a inceput discutia si de ce ma aflu inca aproape de el razand si divagand de la subiect. Imi pare foarte obosit si imbatranit peste anii sai, isi flexeaza constant umarul drept si gatul, strambadu-si fata intr-o grimasa de durere. Cand rade pare din nou un pustan si il simt uneori incuracat si coplesit de prezenta mea. Cateodata am impresia ca asteapta ceva de la mine, dar nu pot sesiza exact ce. Ii spun: “Ok, deci asa ramane, am plecat!”
Acum realizez de cate ori mi-a luat partea in discutiile de grup si cat de inexplicabile erau atitudinile sale partinitoare fata de mine. Nici nu stia cine sunt, poate doar m-a placut, pur si simplu! Mi se amesteca in cap toate discutiile pe care le-am avut cu el si ma gandesc cum de a ajuns unde a ajuns. Prefer sa ma opresc din a mai face scenarii si sa raman cu imaginea frumoasa din mintea mea, cea pe care am simtit-o eu. Si sper sa mai imi zica odata: << Fara "of", ca nu-i sfarsitul lumii!>> si mai mult, sper sa aibe puterea sa spuna aceste vorbe catre sine.
tema: el
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu