Oamenii vin, oamenii pleaca

Nota din 14 octombrie 2010


Un papitoi e totusi un papitoi. Se agita mult, rade fara incetare, trezeste respingere in fata celor care nu au timp, e mult prea colorat imbracat si mereu nu are gust. Gust in aproape nimic, pentru ca parerea lui de foarte mult ori nu conteaza. Oamenii trec pe langa el, ii zambesc cu privirile lor reci si zidite in umbra unor masti de sticla pe care niciodata dimineata nu le zaresc in oglinda, zambesc fad si rapid si trec strada. Papitoiul isi face treaba pana la ora pranzului, apoi se opreste in fata unei brutarii, isi ia gustarea si se aseaza intre 2 ziduri inalte ale unor edificii mult prea importante. Nimeni n'o sa'l deranjeze, la fel cum nimeni nu'l va arata cu degetul.
Apoi isi regleaza masca lui din plastic, iese in strada, de data asta isi alege vitrina unui magazin luxos din oras unde stie ca'si va scoate banii pentru metroul de maine dimineata.
Papitoiul isi face numarul. Lumea trece, oamenii se grabesc, privirile sunt aproape lipsite de orice emotie, oamenii pleaca, isi duc mastile de sticla acasa, si le aseaza pe perna, oamenii vin, oamenii trec, oamenii pleaca.

tema: deschide-ti ochii

Iubeste la vedere

Nu stiu cum vi se par voua lunile astea doua de inceput de an, dar eu mai mereu m-am gasit mofturoasa. Pentru ca dupa aterizarea post-sarbatori trebuiesc facute formalitatile cu bancile sau cu salariile in avans, trebuiesc ridicate bagajele-pulovere si paltoane cu miros de sifonier, trebuie urmarita linia galbena a soarelui caci altfel ne ratacim, pana sa pasim cu adevarat pe noul taram, care de cele mai multe ori vine abia pe la sfarsitul lui martie. Tarziu. Si daca in ianuarie testam mai toate ceainariile si cafenelele noi din oras, in februarie conventional cu intreg mapamondul sarbatorim iubirea si unpic de tot asteptam si primavara.
Uitandu-ma mai atent la februarie, imi dau seama ca eu n-am sarbatorit aproape niciodata Valentinul. Pentru ca putinele dati in care am apreciat sarbatoarea asta a fost pe vremea cand iubeam pentru prima data intr-un mod nebunesc si aproape haotic, dar cate sa-mi mai amintesc de atunci.
Cert este ca dincolo de latura asta comerciala cu multe inimioare de plus a Valentinului pe care o pastram, nu e rau sa ne amintim macar o data in an, ce ne face sa vibram, ce ne da putere sa mergem mai departe, sa ne luptam si sa vedem viata mai frumoasa. Vom descoperi ca iubirea este motorul intregii noastre cautari si zbateri.
Daca as putea schimba ceva la aceasta sarbatoare cred ca i-as schimba numele. As numi-o Ziua Iubirii, nu neaparat a indragostitlor. Nu este obligatoriu sa fii intr-un cuplu ca sa iubesti. Sunt atat de multe feluri de dragoste pe care cumva nu le sarbatorim atat de mult zilnic, precum sarbatorim ziua iubirii in doi.
Sunt absolut sigura ca dimineata cand va treziti va sarutati iubitul/a pe frunte mai mult decat va sarutati mama sau fratele.
Avem nevoie de unpic mai multa iubire si vom gasi un sens. 

tema: iubeste la vedere

Lake Island

Noaptea trecuta am fumat o tigare cu marijuana. Am ramas peste noapte la Beth in timp ce parintii mei si ai ei plecasera impreuna la o petrecere langa Lake Island. Dupa ce am stat 2 ore s-o conving pe Beth sa mergem cu bicicletele dupa deal ca sa facem cunostinte noi, in sfarsit mi-a dat un termen de o ora ca apoi sa ne intoarcem acasa. Cand am ajuns acolo Benjamin si Tim erau in jurul camionului cu un grup de 4-5 fete. Le-am facut cu mana si zambind au venit spre noi. Nu stiu daca si-au dat seama ca fumasem inainte dar ne-au invitat langa lac si Tim a scos din buzunarul de la piept o tigare mult mai lunga decat fusese a noastra. Beth n-a mai avut chef sa fumeze si cand am inceput noi sa radem s-a simtit cred ca stanjenita si s-a mutat mai incolo de noi, pe iarba. Benjamin s-a dus la scurt timp dupa ea, iar eu am ramas cu Tim. La scurt timp dupa ce am inceput sa ma sarut cu Tim l-am simtit pe Benjamin asezandu-se in spatele meu. Nu stiu cat timp am stat acolo cu nasturii de la camasa descheiati cand am auzit tipatul lui Beth de dupa tufisuri.

tema: cele doua fetite disparusera fara urma

Minciuna unei nopti de iarna

Daca m-ai lasa sa beau din tine, din soltul tau, din gura ta de caprioara, din gemetul camerei in care te ranesc
ca un nebun de carne,din intunericul in care-mi simti doar gheara tremurandu-ti pieptul, as lasa lumea sa curga in urma ta, ca o clepsidra, cu fin praf de vara.

Dar a inghetat pamantul de la o vreme, iar gandul meu tocit tot geme catre-o vara.


tema: in camera intunecata

Vezi ia si o pasta de dinti si o paine ca sa avem maine ce sa-i dam la caine de mancare...

Pauza de masa, in curte:

-MMMariuca…buna.

-Buna Mihaita.

-Stii cum ma cheama?

-Sigur (mutandu-si privirea in alta parte) toata lumea stie cum te cheama pe tine Mihaita.

-Nu nu, nu toata lumea. Adica, tu stii cum ma cheama pe mine?

-(rosind) Mihaita, da. Mihaita, te cheama.

-Ei asta-I buna, cineva ne-a facut cunostinta fara sa ne dam seama. (zambeste)

-(zambeste timid) Da.

-Haide sa facem cativa pasi impreuna, vrei?

-Sigur.

-Mariuca, stiu ca poate ti se va parea ciudat, dar vreau sa te intreb ceva.

-Ce vrei tu.

-Spune-mi daca-ti aduci aminte de mine.

-Mmm, dar Mihaita toata lumea te stie de aici, esti cel mai popular baiat.

-Nu, ma refer daca inafara de asta iti aduci aminte dac-am mai vorbit vreodata.

-Mmm, nu cred, adica nu-mi aduc aminte, dar cred ca dac-am fi vorbit cu siguranta mi-as fi amintit, de aceea cred ca n-am mai purtat o conversatie pana acum. Adica nu cred…

-Mariuca, mi-e dor de tine. Vreau sa te intorci acasa.

-NNu inteleg. Acasa?

-Iubito, era 15 ianuarie, era de ziua ta, veneam de la mama. Mai tii minte?

-Mihaita, dar ziua mea de nastere este abia in aprilie. (zambeste)

-Iubito, era polei si ceata. Ne intorceam de la mama ta, bausem vin, eram asa aerieni…ne impingeam pe strazi…EEra asa…de basm.

-Mihaita…eu nu stiu ce spui. Cred in continuare ca ma confunzi. Eu…mama mea…nu este aici.

-Mi-ai dat drumul la mana si mi-ai spus sa iau o pasta de dinti si o paine pentru Banel, pentru labradorul nostru, apoi te-ai smucit si …

-Banel….Cine este Banel?? Cred c-am avut cand eram mica un catel pe care-l cheama asa. Intr-o zi a murit intr-un accident….Am suferit atat de tare…

-Mariuca, iubito, cand mi-ai dat drumul de la mana, am crezut ca este ultima data cand te voi mai vedea. In accidentul acela teribil nu a murit Banel. Banel e teafer acasa, te asteapta.

-Accident? Banel traieste?

-Iubito, nu Banel a avut accidentul…te rog revino-ti.

-Banel e teafer????? (tipand)

-Iubito, e teafer, nu Banel a avut accident.

-Bbbaaaneeeeel!!!!!! 

tema: "Vezi ia si o pasta de dinti si o paine ca sa avem maine ce sa-i dam la caine de mancare..."

Scrisoare de pe frontul de est

19 oct. 1916

Gingasa mea Veronica, 

Sunt atat de multe de povestit despre locul asta si atat de putine pe care as vrea sa ti le spun. Si nu pentru ca nu m-ai intelege ci pentru ca mi-e atat de dor de zambetul tau cald, de obrajorii tai rosii, de dintii tai intotdeauna perfecti, de ochii tai negrii si mari, de manutele tale pe care le pup in fiecare noapte, incat nimic din ce este aici nu mai conteaza atat de mult pentru a fi pus pe foaie. Doamne cat de frumoasa era viata acolo langa chipul tau. Mi se pare c-am trait intr-un alt timp totul, imi pari ca un vis, cel mai frumos vis din care mai mereu ma trezesc speriat. 

Razboiul asta e atat de rece, oamenii sunt speriati, eu sunt infricosat de-a dreptul de faptul ca timpul nu sta de partea mea, si ca poate intr-o zi ma poti uita. Nu m-as supara iubita mea, nu m-as supara sa fii fericita, caci doar asa voi putea gusta si eu fericirea suprema. 

Stii, aseara a trebuit sa cautam un soldat strain intr-unul din satele din apropierea taberei noastre si am intrat in foarte multe case cotrobaind ca niste animale peste bietii oameni. Si am ajuns la o familie care avea o fetita mica, de vreo 4 anisori, blonduta, cu ochii albastrii, cu buzele rosii, cu manutele de catifea. Am privit-o ca un nebun, ca un nebun de tine scumpa mea, ma uitam la ea si imi imaginam acolo casuta noastra, copilul nostru, in intimitatea si fericirea noastra.

Nici nu stii cat de mult conteaza zidul asta de hartie pe care incerc sa-ti sculptez fiecare speranta care imi mai ramane legata de aceasta viata grea. Abia cum realizez cat de frumoasa e fiecare dimineata langa tine pe care as fi onorat s-o gust pentru toata viata mea.

Marita-te cu mine! Asteapta-ma sa vin acasa, o sa tai un porc si o sa umplu cativa litri de vin si vin la taica-tu! Simt ca nu vreau sa mai fug, vreau sa raman.

Marita-te cu mine!

Al tau pentru totdeauna,

Andrei

tema: "Am simtit ca nu vreau sa mai fug, ca vreau sa raman..."

Un alt fel de a spune: noiembrie

Duminica dimineata, cand toata lumea era in piata. Asta era momentul. Jean Andre le cumparase tempera cat sa picteze zidul Chinezesc, le luase panza alba cu care sa se imbrace, peruci, fluiere, cinele vechi si dinti din staniol, le tinuse teorii despre cum sa se comporte si-I asculta si pe ei la terminarea ideilor lui. Unele dintre ele erau bune, altele erau prea violente, iar altele pur si simplu il scoteau din sarite. Unii dintre ei nu stiau nici de ce sunt acolo, iar altii nu aveau timp sa priveasca zambetul strazii. Practic ei asta cautau, un zambet, o uimire, o reactie, orice, numai nu capete aplecate.

Si ieseau duminicile prin centrele oraselor cu mare galagie, dezbracati pe jumatate sau prea pictati, speriau copiii, dansau cu femeile sau dadeau noroc cu barbatii. Urlau de fericire, radeau cu pofta, se imbatau cu aplauze si apoi plecau acasa. 10 minute, 15 minute apoi lumea ii privea ciudat.

Jean Andre era chemat din ce in ce mai des la sectia de politie din cauza diverselor reclamatii. Semna procesul si pleca acasa. Iar in weekend iar aparea pe strazi. Fugareau porumbeii, se aruncau in fantana din centru, urlau, si ii imbratisau pe oameni.

Cineva a indraznit la un moment dat sa-l intrebe pe Jean Andre, de ce nu-I lasa pe oameni linistiti, iar el a raspuns cu expresia unui om insultat ca linistea se instaleaza numai in spatele tablourilor, in paharele cu apa, sau in adancul muntilor.

Jean Andre a continuat, a iesit in strada pana n-a mai avut cu cine, iar atunci cand in jurul lui nu mai era nimeni, a iesit si singur. 

Lumea din jur se uita atat de ciudat si nu intelegea de ce. Nu facuse absolut nimic rau. 

tema: lumea din jur se uita atat de ciudat si nu intelegea de ce; nu facuse absolut nimic rau.

Bezmetic de noroc

Sunt un cerb de staniol care doarme ziua mult prea mult iar noaptea isi ascute simturile. In padurea mea De Verde, staniolul ma apara de sentimente. Un staniol lipsit de cuvinte mi-ar fi stat mai bine. Asa stau inchis in inima lui De Verde si imi port pe umar singuratatile si momentele lor de orgolii. Am ars toate corabiile care m-au adus pana aici, iar in fata mea le vad doar pe cele care ma vor duce mai departe. Si la fel, la fel ca alta data, cand ajung in fata pietrelor, ma apropii si tac, in timp ce corabiile care m-au adus, vor arde mereu in urma mea pentru a nu ma purta in locul de unde m-au adus. 

Calator in singuratate, ma cheama uneori vantul iar alteori valurile ma poarta ca un bezmetic de noroc. Iar alteori, pur si simplu, fug. Atat.

tema: m-apropii de pietre si tac