Lucrurile s-au schimbat. Poate crezi ca oamenii nu se schimba, dar ei o fac. Poti sa te gasesti in situatia sa nu mai ai ce vorbi cu un om alturi care anul trecut aveai cele mai intense conversatii. Poate incerci sa arunci vina schimbarii pe tine sau doar pe interlocutori, ideea e ca asta se intampla. In mintea cuiva se aduna amintiri, sentimente, trairi, tablouri schitate delicat de ceea ce a selectionat creierul cu sau fara voia sa. Finalurile nu cum sa fie fericite pentru ca ceva se termina, dar pe de alta parte, altceva incepe. Pana la urma poate nimic nu se termina cu adevarat niciodata si totul se invarte intr-un cerc perfect atat de mare incat nu-l putem cuprinde in toata maretia noastra, micimea noastra.
Da, recunosc ca am inceput sa scriu ascultand fields of gold a lui eve cassidy, dar am termin prin a lasa melodia asta.
Si in final, campurile aurii ale mintii mele, nu mai sunt de mult aurii, sunt un pastel incert si de multe ori nu stiu cine sunt si de ce. Imi doresc ca acesta calatorie sa ma duca departe. Cred ca nu pot pastra oamenii langa maine mult timp, pentru ca nu am cum prin ceea ce sunt eu. Daca as incerca sa creez acum ceva, ar fi un text foarte trist si m-as holba 10 minute la randurile pe care le sterg. Si repet, nu cred in finaluri.
Tema: fields of gold
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu