luni, 22 noiembrie 2010

Cine stie?

Si te vei gasi privind lung pe hubloul acela prea mic al avioanelor. Vei cauta mereu, si la 30 si 50 si la 78 de ani, sa stai 'la geam' sa poti visa. Si nu, nu-ti dau mai mult de 78. Pentru ca esti unul dintre cei mai destepti oameni pe care ii cunosc, te vei lasa de fumat sau de acool si te vei apuca de un sport ciudat sau vei face colectii, sau poate ambele. O sa ai lucruri mici si frumoase pe care le vei pastra cu un fel de bucurie pura ca cea din copilarie: nasturi pretiosi, ace de cravata, pandantive, degetare suclptate migalos si insigne de razboi. O sa-ti donezi toate hainele la fiecare 10 ani catre oameni care-ti vor rapi atentia egoista. O sa ai o gradina trapezoidala cu rosii, ardei, verdeturi aromate si cativa pomi fructiferi. O sa te apuci de mestesugit pentru ca totul iti va parea un pic defect si probabil o sa inventezi un nou 'dispozitiv' de prins insectele mici si scaitoare. O sa vrei sa infintezi un partid, dar vei termina prin a-ti face cel mai nebun grup de cunoscuti. O sa vrei sa sa-ti scrii cartea vietii, dar vei aduna un dosar de frumoase povesti cu talc pe care le vor citii nepotii si nepotii lor si asa mai departe. Nu vei fi niciodata un om resemnat, si mereu le vei da ceilorlati din afectiunea, sau macar din verva ta. O sa inveti si vei invata pe cineva ce e acel ce lucru despre care abia aduni fragmente.
Ma vei astepta si te voi astepta. De fapt vom rade mult, pentru ca vom realiza amandoi ca nu e vorba despre nici un fel de asteptare.

Un an, doi, trei...si multi ani veseli! sper ca nu ti-am stricat toata 'distractia'!

Tema: artificii si dureri de masele

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu