Avea un singur ochi si acela nervos, tenul brazdat de multe taieturi iar mainile lui mari si fortoase tineau o sabie imensa, inrosita de flacari, care se indrepta fix spre mine. Tot ce puteam face era sa fug, dar ar fi trebuit sa fiu mai rapida decat vantul, iar sa ripostez ar fi fost ca si cum o musca ar fi vrut sa infrunte un urs. Asa ca mi-am adunat toate puterile si am strigat dupa ajutor cat ma tineau puterile, in timp ce, mai mult instinctiv, am luat-o la fuga. Ma certam ca nu mai sunt in stare sa fac vraji precum o zana adevarata si blestemam cesul in care am zis 'pas' la cursurile de arte martiale oferite de vecinul Aurică Panda sau la cele de zbor super-sonic ale lui Zbâr Vladimir. Da, e uimitor cate lucruri imi treceau prin minte in acele momente limita.
M-am ferit de prima lovitura si mi-am continuat cursa. Mi-am dat seama ca singura mea scapare era sa zbor si mi-am amintit de primul meu zbor. Prima si prima data, am zburat in vis cand din cativa pasi mai cu elan deveneam mai rapida ca restul oamenilor si ajungeam sus de tot, un fel de salturi ce sfidau legiile fizicii pe care ceilalti pareau sa le asculte prea resemnati. Apoi devenise un obicei si plecam deseori in vis intr-un tur aerian peste oras. Hm...cred ca numai in vis am zburat. De ce nu ar putea fi si acesta un vis?
Tema: ~continuare fragment~
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu