Si l-am intalnit in fata unei vitrine, astepand ceva. I-am vazut parul tuns de la spate, ceafa ingusta acoperita pe jumatate de sapca. Coatele usor arcuite si haina gri cazand pe langa corp imi aduceau aminte de diminetile in care se imbraca grabit sa iasa pe usa. Ii auzeam fiecare pas, de la gura de cafea pe care o lua si pana la apa pe care o tragea la baie. Uneori ma amuza. Parea un pitic intr-un castel mare, mult prea mare, care nu ajunge la lucrurile de pe masa si sare de mai multe ori pana reuseste. Ii pregateam de multe ori pe o farfuriuta, cheile de la masina si un corn pe care mereu il molfaia pana la prima intersectie. Ce frumoase erau diminetile alea.
Iar acum stau si-l privesc de la 10m ca un adolescent timid. Ce prostie!
Nu. Cum era sa strig dupa el in timp ce-si deschidea usa de la masina: ma uit la tine de 10 minute si nu indraznesc sa vin sa-ti spun. Ma rezem de geamul de la vitrina uitandu-ma spre soseaua golita. Apoi ma intorc cu ochii spre geam pentru ultima verificare inainte de plecare.
O vitrina plina cu pensule, culori, panza si fel de fel de instrumente de pictat statea in fata mea. Am ramas neclintita pret de cateva secunde iar in cele din urma am indraznit sa intru pe usa principala.
De seara i-am asezat totul pe farfuriuta asa cum faceam o data: cheile de la masina, cornul lipicios si pensula sub care i-am scris: “Sa nu-ti uiti niciodata, sufletul. Cu dragoste, M.”
tema: suflet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu