Se simtea necantata. Nu intelege nici pana acum de ce se simtea asa. Toti care o cunoscusera asa de aproape invatasera putin cate putin cum sa o cante. Ciudat sau nu, cand te aflai in preajma ei, cuvintele si imaginile, desenele, gusturile si atingerile se tranformau subit in sunete… Tot ce traia se transforma intr-un lung concert de care nu se plictisea niciodata: ritmurile si genurile se schimbau repede, plecau instrumente si oameni din orchestra, intra corul si iarasi pleca… Singura persoana ce ramanea mereu pe scena era dirijorul. Ea era dirijorul creatiei si detinea secretul alchimiei nemaivazute: orice traire, emotie, sentiment se preschimba in muzica.
Ba da, de fapt intelegea de ce se simte necantata. Si parca totusi nu-si poate recunoaste, fiindca frica si nesiguranta o data cu descoperirea ei produceau niste sunete grave care-i displaceau si cu greu le putea incadra in peisajul ei muzical.
Muzica nu e totul. Muzica nu mai e totul, isi spuse cu voce tare si simti tacerea. Era liniste. Ce ciudat.
Tema: faza de negare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu