O toamna intarziata impodobea parcul cu o culoare ruginie. Vremea mohorata si racoroasa indepartase toti oamenii din parc, lasandu-l singur sa mature aleile cu picioarele intr-un mers greoi si tarait.
Au trecut 20 de ani iar parcul acela e schimbat total.
Teatrul cel vechi e acum un mare si luxos cazino, fantana din mijlocul parcului cu gurile de leu croite pe partea exterioara a olanelor e acum o mare ciudatenie metalica flancata de o placuta pe care scrie numele artistului si al operei de arta.
Toate s-au schimbat. Nici aleea numai e aceeasi. Isi pastreaza cursul ei invechit dar aspectul e diferit. Cimentul de alta data a fost inlocuit cu dale multicolore care privite din inaltimi par un mare tablou abstract.
Dar ele sunt mereu acolo si de aceea se tot intoarce in parcul tineretii lui. Aceleasi frunze.
Frunzele si placerea lui, nestirbita de anii ce au trecut, de a isi tintui privirea intr-unul din zecile de castani asteptand o rafala de vant care sa rupa legatura materna dintre ramura si frunza.
Frunze peste tot. Acest covor pestrit e mereu la fel indiferent de vremuri.
Ii place fasaitul grozav pe care il fac bocancii lui cand, precum o grebla, trag cu ei peticele acelea ruginite.
“Mi-a fost dor de voi!”
Tema: frunze.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu