Aceste mici ghiulele care imi ingreuneaza zborul sunt din ce in ce mai dese, mai rapide si mai enervante ca niciodata. Libertatea mea de miscare imi este refuzata, nu mai pot escalada norii strecurandu-mi aripile printre ei ca atunci cand e un strop de soare.
Ma forteaza sa aterizez pe un turn inalt si sa admir peisajul cenusiu din care nimic deosebit nu iese in evidenta. Mie imi place sa zbor, sa admir lumea de sus, sa privesc cum oamenii acestia de neinteles ajung la dimensiunea unor furnici si se comporta ca atare. Imi place sa privesc cladirile de sus, sa planez…
Vremea asta mohorata imi taie pofta de zobr. Stau infofolit in propriile pene cu gatul usor impins intre aripi doar pentru a nu imi ajunge picaturile la piele. Niciodata nu am simtit cum e sa fii ud pe piele. Am fost inzestrat cu un penaj bogat, nu in culori asa cum mi-as fi dorit, in densitate care se comporta ca un scut impotriva acestor ghiulele de apa.
De unde vin aceste bule de apa? De ce vin ele asa de intamplator si, cateodata, pe neasteptate? Imi rapesc libertatea, fericirea.
Observ, din locul meu de sus, invizibil parca oamenilor, cum ploaia indeparteaza zambetul de pe fetele oamenilor, ii rasfireaza rapid, fiecare mergand la culcusul lui, ocrotitor. Se vad doar fete la ferestre, fete nu zambitoare ci ganditoare. Fiecare fata e pierduta cu privirea in departare…si atunci, exact cand ploaia isi intensifica ritmul, in acel moment una dintre priviri ma observa!!
Numai sunt invizibil! Ploaia, cateodata, ma face sa ma gandesc….cum ar fi sa fiu si eu om macar o zi, si nu un banal pescarus batut de ploaie si vant?
Tema: ploaia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu