Absolutul nu se gusta de doua ori

-Cat o fi ceasul? m-a intrebat o data ce ajunseram amandoi pe malul lacului.
I-am spus ceva la intamplare si am continuat sa ma uit pe cer.
-Iubeste-ma...
Si am iubit-o acolo, in apa fara sa ne aventuram prea tare, fara miscari aprige, fara tipete, fara zbucium, fara timp si fara nimic in jur care sa ne fure din atentia pe care ne-o daruiam unul altuia. Ii mai sopteam cuvinte fara de-nteles la ureche iar ea imi zambea in ritmul lin al valurilor care ma loveau pe spate ca un bici umed. Ne mai opream asezandu-ne unul in fata celuilalt, iar cu capul ei in palmea mea ma privea ca si cum ar fi vrut sa ma recunoasca si pana dupa moarte. Minutele bune ne iubeam iara, apoi ramaneam imbratisati de teama sa nu ramanem pierduti fiecare in lumea celuilalt, apoi ne sarutam insetati si ne iubeam iara in tacere. Nu stiam ce cuvinte sa-i mai spun, desi mintea imi ordona meticulos atat de multe imagini cu noi doi in alte vieti, in alte lumi sub alte nume.Am ramas asa tacuti pana cand frigul ne-a doborat si ultimele puteri, dar nu conta, ne priveam ca niste insetati de chipurile noastre.
-Cat este ceasul?
Iar cuvintele ei ma strapunsera ca un fierastrau in visul meu in care nu exista nici urma de graba, nici urma de incetare. Simteam lumea care se napusteste valvoi peste noi, agasandu-ne cu respiratia lor, cu parfumurile pielii lor care amestecau parfumurile trupurilor noastre egoiste. Intr-un asemenea moment iti vine sa urlii, sa pleci de nebun in padure si sa tipi cat te lasa glasul ca nu exista ceva mai minunat, ca intr-un om se nasc cele mai  frumoase trairi si ca nu e posibil ca Dumnezeu sau cine e acolo dirijor peste noi, sa ne permita sa traim asta. Ce e asta? Doamne, de ce ma lasi sa simt toate lucrurile astea?De ce???

Tema: Absolutul nu se gusta de doua ori