Acrodurile pieselor se aud tare iar sala, plina ochi, freamata cu nostalgia tineretii versurile arhicunoscute.
In spatele scenei, lacrimand, un batran isi sprijina bratele impreunate pe o carcasa neagra din piele fina, brodata cu material alb formand un cuvant oarecare pentru privitor. Parul ii e cenusiu oferindu-i imaginea unui indian batran cu o geaca maro din piele intoarsa cusuta atent, o pereche de pantaloni lejeri si mocanisi in picioare.
Priveste printr-o crapatura spre sala si nu isi poate stapani lacrimile. Au trecut ani de zile, mii de concerte, oameni fericiti, lacrimi, premii, viata.
S-a retras de mult din lumina reflectoarelor doar pentru a admira in tacere intunericul cabinelor din spate si a muzicii care il linisteste si il fericeste asa de mult.
Un tanar se apropie incet de el, parca sa nu il sperie sau trezeasca din starea lui de melancolie. Isi aseaza o mana pe umarul lui si ii zambeste cum numai un fiu ii poate zambi parintelui.
Batranul isi priveste baiatul cu mandrie si lacrimi, ii intinde carcasa aceea neagra si pronunta incet, fara vlaga:
-De azi este a ta!! Sa o tratezi cu respect, sa o iubesti si sa duci traditia familiei mai departe. Mama ta ar fi fost mandra!!
Baiatul iese pe scena si, in uralele miilor de oameni, canta melodia preferata a tatalui. Batranul merge agale, indepartandu-se, aratand lumii tabloul perfect al fericirii: un zambet intre doua lacrimi.
In noaptea aceea a adormit pentru ultima oara. Fericit. Oamenii ca el sunt ca floarea de colt, rari si frumosi.
Tema: floare de colt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu