Pe un peron

 Continuare de text: "A fost ceva nou pentru mine. Nu cunosteam viclesugurile seductiei si vesnim imi alesesem la intamplare iubitele de o noapte, mai curand luandu-ma dupa pret decat dupa farmecul lor, si facusem dragoste pe jumatate imbracati, de cele mai multe ori si intotdeauna pe intuneric pentru a ne inchipui ca suntem mai buni."

Apoi zilele curgeau nici mai mult nici mai putin anost decat va spun. Marguerita ma suna mereu la 11 a.m. stiind ca asta e ora la care de obicei ma fatai intre dormitor si bucatarie. De multe ori nu-i raspundeam iar putinele dati cand o faceam ii vorbeam repezit si plictisit. Oare o mai suna si maine? Ma intrebam dupa ce imi inchidea telefonul in nas. Si Marguerita suna. Suna mereu, pana intr-o zi cand nu i-am mai raspuns deloc.
-Parca ai 5 ani, Marcel, fusese ultimul ei mesaj.
-Parca, da.
Asa am renuntat si la ultimul om de pe acest pamant caruia ii mai pasa. Cred ca nu vroiam sa-i para rau, sau mai rau s-o simt responsabila pentru esecul meu. Esec la care as fi apelat mai repede decat acum, daca as stii o cale de a ma arunga in gol cu bratele deschise. Apoi, n-as vrea sa fiu gasit intr-o scorbura, cu dintii inclestati si cu ochii inspaimantati. Daca tot or sa dea de mine, macar sa ma gaseasca zambind. "Uite-l si pe idiotul asta, a murit zambind".
Si apoi mereu am considerat sinuciderea un act nobil la care in timpul facultatii as fi recurs daca as fi gasit deja mai toate raspunsurile pe care le-am gasit pana la 42 de ani.
Si iata-ma acum pe un peron, asteptand sa vina trenul.