La o cafea

Intr-o lume a scaunelor vechi si a cafelei impresurate de tutun si nuditate m-am hotarat sa folosesc si celalate pagini din dos ale caietului cu spirale.
E un fel simbolic dar simplist de a recunoaste ca arta e peste tot si nicaieri; ea a devenit o simpla actiune generata subiectiv de un context si o stare a prezentului mai mult decat un produs al lor.
Foaia din dos, literele de mana scrijelite pe foaia din dos, marcheaza capitularea mea de azi in fata sinuozitatii de zi cu zi a starii prezente, o acceptare a neincrederii si a cautarii instinctive a comfortului. Frigul nu imi place si nu-l mai infrunt cu aceeasi putere ca inainte. Nu-mi mai hraneste ego-ul, caut cafenele mici si fumurii si distante scurte pana acasa.
Inteleg acum cand trec deja pe foaia din fata a caietului cu spirale ca in dimensiunea mea personala intelegerea e insuficienta. La fel si nevoia de a simti.
Ca sa ma pot bucura de foaia din dos, caci si ea e libera si pusa acolo pentru scris, alchimistul din mine trebuie sa regaseasca ingredientul secret al unei combinatie dintre intelegere si emotie recunoscuta care sa functioneze. Elementul secret nu ar trebui sa contina nici minciuna, nici promisiuni fara valoare ale unui mai bine individual care pune din ce in ce mai mult pret pe context.

tema: o cascada de sentimente

Capitanul nu pleaca de la nava

Se uita nonsalant la multimea si inaltimea betoanelor din jurul lui. Erau ciudate, prea gri si prezentau un peisaj cam vrajitoresc. Nu venea aici pentru betoanele astea urate ci din pricina atractiei fata de fierataniile infipte in ciment. Se simtea mai prieten cu betele astea metalice decat cu ceilalti. Se simtea linistit si inteles in tacerea si vantul locului si isi dadea seama ca ceva din ciudatenia locului se juca perfect cu ciudatenia din el, pe care altii nu o intelegeau deloc.
-Vino cu noi sa ne luam inghetata de pe Renasterii. Au si suc la tec si eugenii.
-Capitanul nu merge cu voi, ramane mereu la nava.

tema: o lume in miniatura

Dans||

Dans|| Depeche

Nu scriu recenzii, nu stiu cum trebuie sa fie, insa cand ma insufleteste ceva atat de mult, incat trebuie sa scriu despre asta... iata ca o fac.

Am ajuns incarcata de nimicuri intr-o sala care ma deprima prin denumire, prin aspect, sala Casei de Cultura. Aici am vazut in trecut un film bun si foarte interns "4 luni, 3 saptamani si 2 zile" si am ajuns apoi sa urmaresc pe furis un spectacol de talente muzicale "Stelutele marii". Inconstient, aceste experiente trecute marcheaza starea de asteptare de care nicodata nu reusesc sa ma golesc inaite de un spectacol.

Cu siguranta momentul in care te afli in viata si gandurile din ultimele zile, te fac sa vrei ceva de la ceea ce urmeaza. Stiam 3 lucruri: muzica Depeche Mode, dans contemporan, Razvan Mazilu. Si mai stiam ca vroiam ma eliberez. De ce anume? De ceva ce nu poate fi numit, dar poate fi simtit mai greu decat cel mai dens metal.

Luminile se sting, se creeaza efectul de umbre in spatele unor panouri albe si o silueta masculina incepe sa sa se miste ritmic. Coregraful se dezvaluie cu un aer firesc, pentru ca apoi sa-si faca apartia in jurul sau si ceilalti mai tineri dansatori. De aici mi s-a rupt filmul, desi scriu imediat ce am ajuns acasa dupa spectacol. Imi amintesc scene oarecum independente, cu mesaje clare (pentru mine) si expresii senzuale, lascive, neasteptate si sincronizate cu ritmul muzicii. De la un atat de clar "I'm not trying to tell you anything, You didn't know, when you woke up today" prins in pumnii si eliberat in zbor, la dorinta senzuala si sexualitatea lui "I want you now" si modul atat de direct de exteriorizare fara retinere si vina, pana la "personal jesus" lent, plutitor si simbolic. Corpurile definite se plimbau, apareau, dispareau si mai ales iti vorbeau in completarea muzicii ce-ti inunda timpanele si toate simturile. Mereu mi se intampla sa simt si un parfum anume in timpul spectacolelor, iar acesta a avut un miros pudarat si fin, un amestec de nou sivechi, ce venea dinspre scena potrivit perfect cu tot contextul.

Si la un moment dat, pe acordurile "Leave in silence" facut accapella de dansatori, m-am trezit ca din vraja că spectacolul s-a incheiat- mult prea devreme dupa parerea tuturor.

Coregrafia, am aflat apoi, ca a apartinut italianului Massimo Gerardi si cred ca i-a pus in valoare pe fiecare dintre membrii trupei de balet si totodata a ilustrat in dans muzica si mesajul ei intr-un mod delicat si universal.

Razvan Mazilu a stralucit pe langa trupa sa de tineri dansatori printr-o usurinta si un stil fascinant de dans. Mi-au placut si costumele care desi erau menite dansului complicat, pareu haine obisnuite de iesit la birou, la distractie, la plimbare. Observ ca am o placere deosebita in admira firescul care te surprinde, sublimul atins aparent fara efort. Asta e impresia pe mi-au lasat-o dansatorii.

M-au facut sa-mi amintesc de cat de uimitor este corpul omului, cat de frumos si cat mult il putem folosi si cat de putin suntem in stare sa facem. Si ma revolta totodata ca ne in departam de frumos atat de usor si ne hidosim la propriu si la figurat.

Intreaga reprezentatie a lasat un ecou puternic in mine si mi-a implinit asteptarea de a ma elibera, de ma pierde in ritmul lor, de a primi energia lor, de canta cuvintele cu ei ca si cum mi-ar fi fost destinate fix mie si fx atunci, de a tresari si de a ma lasa purtata pe contururile trupurilor in lumina.

Spectacolul a fost imperfect, dar mi-a transmis mult, poate ca de asta mi-a placut. Scena mi-a parut prea mica.Cred ca mai puteau dansa o ora si ca intrega scenografie avea nevoie de mai mult spatiu de desfasurare si calitate mai mare pentru lumini si efecte. In urechea stanga versurile melodiilor imi rasunau dublate subtire de catre o domana dubioasa la vreo 35-40 de ani. La plecare m-a intrebat daca vin maine la Gheorghe Ghoerghiu si mi-a spus ca are acasa o colectie imensa cu CDuri si DVDuri cu Depeche Mode. Am piedut-o (intentionat)in multime apoi, si l-am zarit pe primul meu coregraf de cand faceam dansuri la club SNC. Sorin, era neschimbat, doar un pic mai carut si mi-a parut teribil rau ca nu m-am dus la el sa-l intreb daca mai face cursuri. Sigur vorbeste doar entuziasmul, dar m-as reapuca de dans de maine!

Peste toate, ma inclin in fata artistului Razvan Mazilu si a trupei sale de dansatori, ma supar ca a durat atat de putin spectacolul si ma revolt ca noi, cei din afara scenei, suntem prea putin din ce putem fi.

Un spectacol imperfect, firesc si fascinant, despre dragoste, singuratate, viata si sens, nonsens, durere si frumusete sublima.

Un fragment care nu s-a regasit intocmai in spectacol, dar foarte graitor:

Banca viitorului

Azi merg la banca! Iar! Hotii astia trag de mine cu prima ocazie primita.

Ma suna, ma streseaza de am inceput sa nu le mai raspund la telefon...dar nu reusesc decat sa aman discutiile cu ei. Un rau necesar ar zice unii, unii doar rau, altii vad in bancile astea un lucru bun. Fiecare are o opinie, e si normal!!!

La inceput m-a atras ideea, chiar am mers de placere...in ideea ca e cool, ca primesc niste bani cu care pot face ce vreau eu. Dar acum, cand trebuie sa vin de la sute de kilometrii acasa doar ca sa merg la ei sa mai avem o "discutie personala" despre contract, nu mai imi surade ideea ca la inceput!!

Dar pana la urma asta nu e o banca oarecare, nu platesc rate, nu mi-am pus casa gaj, nimic din toate acestea!!! Am semnat, e adevarat!!! Am semnat cu banca viitorului. Si pana la urma e vorba doar de cateva minute...pentru mine, o viata de multumiri si zambete pentru cei care apeleaza la "creditul" meu!!!

Tema: creditul la banca!!!

ultima noapte a ultimului soldat

visez ca plang si ca ochii si buzele mi se umfla si urlu cu gemete si dau cu pumnii in pamant si se ridica tarana si urlu, urlu pana mi se-nabusa plamanii, pana-mi tiuie urechile si-mi crapa tamplele. Doamne, m-auzi ?! la tine urlu cu tot ce-am mai ramas! O sa te urlu pana o sa m-auzi si o sa-mi iei si ce mai sunt. Ia-ma ! ia-ma pentru ca nu pot sa ma intorc erou; cocleste pe mine sange de oameni, ma privesc ochi zgiiati din carne moarte si imi ranjesc dinti din buze arse, prafuite, putrezite. Ia-ma Doamne ca nu mai sunt eu, ca nu mai cred in nimic, ca daca nu ma iei tu , ma iau eu !

visez un nor de tarana ca atunci cand eram mic si alergam descult dupa carute si ma agatam in spatele lor si strigam " Haide bre, mana-l mai tare!".

tema: ultima noapte a ultimului soldat

Minciuna unei nopti de iarna

Daca m-ai lasa sa beau din tine, din soltul tau, din gura ta de caprioara, din gemetul camerei in care te ranesc
ca un nebun de carne,din intunericul in care-mi simti doar gheara tremurandu-ti pieptul, as lasa lumea sa curga in urma ta, ca o clepsidra, cu fin praf de vara.

Dar a inghetat pamantul de la o vreme, iar gandul meu tocit tot geme catre-o vara.


tema: in camera intunecata

O pauza meritata!!!

Cronometrul se opreste la zero iar alarma, scurta dar intensa, anunta pauza. Zece Minute de odihna. Zece Minute de regasire. Doar Zece Minute.

Cu capul plecat, echipa gazda intra la cabine fiind condusa la pauza. Incepusera jocul bine dar s-au pierdut pe parcurs. Adversarul se misca din ce in ce mai bine, parca era invizibil. A reusit sa strecoare in sufletele coechipierilor indoiala. Si-a facut aparitia si oboseala, chimia echipei disparuse, rezultatele si ele.

In vestiar o voce calda le vorbeste bland.

-Cand am inceput acest proiect, impreuna cu voi, am acceptat o provocare. Pentru mine in primul rand dar si pentru voi. V-ati regasit cumva in ideile mele si acum vad ca totul se duce la vale, tot ce am castigat pana acum, toate lucrurile frumoase, chimia, energia, pasiunea...Nu facem asta pentru a ne castiga paine, o facem din placere. Putem renunta oricand, stim asta cu totii, aproape ca am si facut-o. Ce mare branza? Oricine poate sa renunte!!!

Dar eu nu vreau! Tu? Voi? Nu facem asta pentru omenire, nici pentru premii, nici pentru bani o facem pentru ca ne place, ne energizeaza, ne forteaza, ne creste...ne tine aproape. Nu vorbesc din carti, nu vreau sa par ce nu sunt, vorbesc din suflet si sunt sincer.

Mai e putin si se termina pauza. Eu nu vreau sa renunt, voi? Eu nu vreau sa ma pierd in cotidian, nu mai vreau. Vreau sa imi recastig dorinta de a face lucuri. Primul pas e mai greu....va astept pe teren.

tema : zece minute