Frivolitati

- Ah, iubitule ce mult ma bucur ca in sfarsit te-ai intors! Credeam ca nu o sa se mai termine acesti 2 ani!

- Asculta-ma, ti-am spus sa nu te mai tii dupa mine, habar n-am cine esti.

- Hahahahaa! Ce dor mi-a fost de spiritele tale de gluma... Paraschiv!

- Eu am o misiune de indeplinit! Nu inteleg de ce te tot tii dupa mine de cand am aterizat.

"Si am fost avertizat ca e posibil sa fiu haituit de fapturile astea zgomotoase cu parul valvoi. Trebuia sa-mi iau "costumul", zise Paraschiv in timp ce-si acoperea urechile cu ambele maini.

- Uite-te la mine si zi-mi ca sunt frumoasa!

Paraschiv nu mai stia daca sa regrete ca nu si-a acoperit suficient de bine urechile sau ca nu si-a acoperit din prima ochii.

- Esti frumoasa! Acum, hai sa ne vedem fiecare de treaba!

- Paraschiv, am absolvit facultatea sa stii si acum fac cursuri pentru vreau sa-mi deschid o casa de moda. Stii si tu cat imi plac hainutele si ca am gusturi si stil!

- Uite ce e: Tu ma confunzi. Eu nu sunt Paraschiv, nu te cunosc si nici nu-mi doresc. Si crede-ma ca nici tu nu vrei sa stii cine sunt!

- Esti un tigrruuuuuuu! Arrrr!

Dintr-o miscare, Paraschiv(?) o insfaca si o indeparteaza rapind ca pe o insecta agasanta. Apoi alearga pana la un loc ferit. Aici isi scoate agenda fotonica si scrie: "Planeta arata mult mai frumos de la departe. Am nevoie de intariri!"

Tema: astronautul amnezic

Miss Compro!

Povestea ei este una clasica! Se trage dintr-o familie frumoasa, bogata si cu traditie.

Pana la 19 ani nici macar nu sarutase un baiat dar stia sa cante la pian, facea echitatie, juca tenis si inota de mica dar atunci cand a fost sarutata pentru prima oara a simtit cum buzele lui o naucesc. S-a intors acasa asa de rusinata ca parintii au recunoscut imediat ca ceva se intamplase, nu a putut minti si s-a ales cu o pedeapsa grea plus prima palma serioasa de la tatal ei.

A absolvit o facultate celebra cu o diploma de avocat care atunci cand a primit-o a avut o senzatie acuta de voma. Sefa de promotie doar pentru a indeplini unul din visele tatalui.

Intruna din serile de bal, intrun octombrie mai ploios ca niciodata, un tanar elegant o invita la dans. Cucerit de zambetul ei copilaresc si naiv, dar rapitor, barbatul merge direct la tatal ei discutant in jurul unui pahar de cognac. Pozitia sa sociala nu era una de ignorat iar tanarul reueseste sa obtina acel gentelmen's agreement pentru mana si corpul fetei.

Peste 2 ani cuplul isi petrece vara intrun castel acoperit de ierburi verzi cataratoare, undeva rataciti printre sutele de nuante de flori. El joaca tenis iar ea isi sifoneaza rochita pura in mica livada de langa casuta cu acel gradinar traditional povestilor ca aceasta.

Au trecut doi ani in care a descoperit ca daca nu se poate lua cu barbatul pe care il iubeste macar isi poate face de cap. Si o face pentru ca placerile vietii descoperite tarziu refuleaza pentru tot timpul pierdut facand ce nu iti place!

A ales si se simte bine in pielea ei. Numai sotul nu se mai simte asa debine dar tace. Asa e cand primesti inima celei mai ravnite femei pe tava, de la tatal acesteia, o pastrezi dar accepti cu galuste si momentele cand cea pe care o iubesti stii ca e mereu cu privirea dupa alti ochi.

Tema: compromis.

Absolutul nu se gusta de doua ori

-Cat o fi ceasul? m-a intrebat o data ce ajunseram amandoi pe malul lacului.
I-am spus ceva la intamplare si am continuat sa ma uit pe cer.
-Iubeste-ma...
Si am iubit-o acolo, in apa fara sa ne aventuram prea tare, fara miscari aprige, fara tipete, fara zbucium, fara timp si fara nimic in jur care sa ne fure din atentia pe care ne-o daruiam unul altuia. Ii mai sopteam cuvinte fara de-nteles la ureche iar ea imi zambea in ritmul lin al valurilor care ma loveau pe spate ca un bici umed. Ne mai opream asezandu-ne unul in fata celuilalt, iar cu capul ei in palmea mea ma privea ca si cum ar fi vrut sa ma recunoasca si pana dupa moarte. Minutele bune ne iubeam iara, apoi ramaneam imbratisati de teama sa nu ramanem pierduti fiecare in lumea celuilalt, apoi ne sarutam insetati si ne iubeam iara in tacere. Nu stiam ce cuvinte sa-i mai spun, desi mintea imi ordona meticulos atat de multe imagini cu noi doi in alte vieti, in alte lumi sub alte nume.Am ramas asa tacuti pana cand frigul ne-a doborat si ultimele puteri, dar nu conta, ne priveam ca niste insetati de chipurile noastre.
-Cat este ceasul?
Iar cuvintele ei ma strapunsera ca un fierastrau in visul meu in care nu exista nici urma de graba, nici urma de incetare. Simteam lumea care se napusteste valvoi peste noi, agasandu-ne cu respiratia lor, cu parfumurile pielii lor care amestecau parfumurile trupurilor noastre egoiste. Intr-un asemenea moment iti vine sa urlii, sa pleci de nebun in padure si sa tipi cat te lasa glasul ca nu exista ceva mai minunat, ca intr-un om se nasc cele mai  frumoase trairi si ca nu e posibil ca Dumnezeu sau cine e acolo dirijor peste noi, sa ne permita sa traim asta. Ce e asta? Doamne, de ce ma lasi sa simt toate lucrurile astea?De ce???

Tema: Absolutul nu se gusta de doua ori

Te inteleg perfect

Ma gandesc constant la moarte si nu-mi mai iese din cap. Ma tot lupt cu ea si doar cateodata castig. Da, intr-adevar, stiu, totul are o finalitate. Da, realitatea asta a mea, are o finalitate si ea si tot in ceea ce investesc la un moment dat se termina cumva. Am invatata asta. Bine, in definitiv, daca privesti totul asa risti sa pici in panta lipsei de viata si vointa. Cum? Nu, nu sunt chiar acolo si totusi nici prea departe de asta. In sensul expectativei, al marginii, al lucrurilor ce se vor aseza, dar nu pe care le voi aseza eu, ma intelegi? Si nu vreau sa ma incarc prea tare... pana la urma a vorbi de moarte inseamna a vorbi despre viata si invers. Imi tot spun ca sa nu ma sperii. Pot sa merg pana la dragoste si singuratate. M-am prins ca totul este un intreg si nu pot sa le am decat pe amandoua, parca e mai complet asa. Daca pot sa-ti citesc gandurile? Nu... nu am puteri de genul asta. Si tu? Ai aceleasi ganduri?
Ma uitam la ea vorbind despre asta si ma gandeam la momentele mele de lupta cu nefiinta si neputinta gandului si sentimentelor mele care se vor termina la un moment dat de tot. Si o admir pentru curajul de a vorbi despre ele. As vrea sa-i spun si eu, sa plece din mine toata nenorocirea asta dar ma opresc... Nu! Nu am aceleasi ganduri cu moartea, insa intr-un mod ciudat am impresia ca te inteleg perfect, dar nu stiu de ce.

Tema: poti sa-mi citesti gandurile?

emotii care tin o viata

Tanjesc dupa ele cand inchid ochii si stiu ca sunt doar eu. Si fug si le alung cand sunt multi, prea multi in jur si mi-e frica sa nu ma ghiceasca. Si-ti arat si ti le dau si simti la fel, asa imi place sa cred.

Cuvinte, oricat de multe, nu spun nimic si tac. Si tacerea vorbeste prin ochi si prin carne atunci cand imi pierd capul de frica, durere, nerabdare, disperare si, mai mult decat orice, iubire. Le simt in oraji si rosesc, in ochi si plang si caut, in palme si tremur.

Sa simt, nu sa-nteleg, asta vreau.

Tema: emotii care tin o viata.

Cel mai bun om

Cel mai bun om din lume este fabricatia imaginatiei mele. Chiar si numai din acest motiv el exista. Il cunosc si vorbesc cu el constant, ori noaptea cand visez, ori ziua cand...visez cu ochii deschisi. Nu stiu cand l-am cunoscut, cred ca este cu mine dintodeauna. Mai interesant este ca ne stim din alte dimensiuni, nu din acesta in care ne purtam trupurile materiale. Ma gandesc uneori ca-l inatalnesc si pe-aici, dar dureaza o anumita perioada senzatia asta pana cand se pierde in deseori inevitabilul concret. Apoi il regasesc si iar il pierd. Dar nu conteaza pentru ca eu stiu ca mereu revine intr-o forma sau alta cand am nevoie de el.

Apoi stiu ca este o misiune stranie de a da mai departe franturile de bunatate pe care le primim. De alfel poate fi cea mai grea misiune daca nu suntem capabili de iubire. Nimic nu se contorizeaza, insa inevitabil aceasta energie calatoreste coninuu, odata cu transformarea prin care trecem toti negresit.

Mai cred ca, la un moment dat, eu voi deveni acest om. Cred ca si tu vei fi acest om. Pentru ca suntem mereu in cautarea lui si pentru ca vine momentul in care ne vom regasi toti in cel mai bun om.

Tema: Pay it forward(da mai departe)

Pe un peron

 Continuare de text: "A fost ceva nou pentru mine. Nu cunosteam viclesugurile seductiei si vesnim imi alesesem la intamplare iubitele de o noapte, mai curand luandu-ma dupa pret decat dupa farmecul lor, si facusem dragoste pe jumatate imbracati, de cele mai multe ori si intotdeauna pe intuneric pentru a ne inchipui ca suntem mai buni."

Apoi zilele curgeau nici mai mult nici mai putin anost decat va spun. Marguerita ma suna mereu la 11 a.m. stiind ca asta e ora la care de obicei ma fatai intre dormitor si bucatarie. De multe ori nu-i raspundeam iar putinele dati cand o faceam ii vorbeam repezit si plictisit. Oare o mai suna si maine? Ma intrebam dupa ce imi inchidea telefonul in nas. Si Marguerita suna. Suna mereu, pana intr-o zi cand nu i-am mai raspuns deloc.
-Parca ai 5 ani, Marcel, fusese ultimul ei mesaj.
-Parca, da.
Asa am renuntat si la ultimul om de pe acest pamant caruia ii mai pasa. Cred ca nu vroiam sa-i para rau, sau mai rau s-o simt responsabila pentru esecul meu. Esec la care as fi apelat mai repede decat acum, daca as stii o cale de a ma arunga in gol cu bratele deschise. Apoi, n-as vrea sa fiu gasit intr-o scorbura, cu dintii inclestati si cu ochii inspaimantati. Daca tot or sa dea de mine, macar sa ma gaseasca zambind. "Uite-l si pe idiotul asta, a murit zambind".
Si apoi mereu am considerat sinuciderea un act nobil la care in timpul facultatii as fi recurs daca as fi gasit deja mai toate raspunsurile pe care le-am gasit pana la 42 de ani.
Si iata-ma acum pe un peron, asteptand sa vina trenul.