Un alt fel de a spune: noiembrie

Duminica dimineata, cand toata lumea era in piata. Asta era momentul. Jean Andre le cumparase tempera cat sa picteze zidul Chinezesc, le luase panza alba cu care sa se imbrace, peruci, fluiere, cinele vechi si dinti din staniol, le tinuse teorii despre cum sa se comporte si-I asculta si pe ei la terminarea ideilor lui. Unele dintre ele erau bune, altele erau prea violente, iar altele pur si simplu il scoteau din sarite. Unii dintre ei nu stiau nici de ce sunt acolo, iar altii nu aveau timp sa priveasca zambetul strazii. Practic ei asta cautau, un zambet, o uimire, o reactie, orice, numai nu capete aplecate.

Si ieseau duminicile prin centrele oraselor cu mare galagie, dezbracati pe jumatate sau prea pictati, speriau copiii, dansau cu femeile sau dadeau noroc cu barbatii. Urlau de fericire, radeau cu pofta, se imbatau cu aplauze si apoi plecau acasa. 10 minute, 15 minute apoi lumea ii privea ciudat.

Jean Andre era chemat din ce in ce mai des la sectia de politie din cauza diverselor reclamatii. Semna procesul si pleca acasa. Iar in weekend iar aparea pe strazi. Fugareau porumbeii, se aruncau in fantana din centru, urlau, si ii imbratisau pe oameni.

Cineva a indraznit la un moment dat sa-l intrebe pe Jean Andre, de ce nu-I lasa pe oameni linistiti, iar el a raspuns cu expresia unui om insultat ca linistea se instaleaza numai in spatele tablourilor, in paharele cu apa, sau in adancul muntilor.

Jean Andre a continuat, a iesit in strada pana n-a mai avut cu cine, iar atunci cand in jurul lui nu mai era nimeni, a iesit si singur. 

Lumea din jur se uita atat de ciudat si nu intelegea de ce. Nu facuse absolut nimic rau. 

tema: lumea din jur se uita atat de ciudat si nu intelegea de ce; nu facuse absolut nimic rau.

O dimineata perfecta!!!

Raluca: Deschide ochii George, stiu ca nu dormi...zambeste-mi!!!

"Raluca e asa de dulce cand imi vorbeste de dimineata. Stie ca mirosul de cafea mi-a ajuns in creier iar vocea ei calma ma imbie la un zambet pe care stie si ea cu siguranta ca il merita! Si il merita pe deplin."

"Cateodata George e asa un alintat!! Cel mai cel. Ii place sa stea in pat pana dimineata tarziu, leneveste de parca nu ar face asta toata saptamana. Dar nu ma deranjeaza sa il trezesc. Parul lui valvoi dimineata are un aspect de vata de zahar iar figura aia cu o cuta de cearceaf pe obraz e caraghioasa si dulce."

"Cu un ochi deschis imi intind privirea spre ea si ma agat de zambetul ei mic, buzele sale subtiri si moi ma ademenesc sa le fur sarutul acela matinal, mai important ca orice cafea si orice masa."

"Sarlatan mai e. Dar e al meu si nu pot sa zic ca nu imi place."

Raluca: Saruta-ma si hai sa ne bem cafeaua!!

De continuat: Deschide ochii George, stiu ca nu dormi...

Artificial sau nu

Oricat de mult ne-am dorit sa fim ca ei n-am reusit niciodata sa ne suprapunem perfect. Noi am resit sa dobandim tehnologia pentru a gandi la fel ca ei, a fost un proces indelungat, dar acum avem in proprtie de 85% acelasi modul folosit de creier. Cu toate astea, ne lipseste elementul acela incontrolabil si nemasurabil care mereu ii influenteaza in deciziile pe care le iau.
Sunt uimitori si plini de imaginatie, au o memorie uluitoare si nu de putine ori ne intrebam de unde au anumite amintiri ce nu se regasesc in viata lor de pana atunci. Este o limita dincolo de care nu putem trece. Ne pierdem destul de usor printre ei, pana acum nu ne-a recunoscut niciunul si nu am dat de banuit. Scopul final este acela de a ne combina cu specia, insa niciunul nu a reusit asta pana acum.

Intre observatiile adunate pana acum am gasit o replica a perechii mele actuale care m-a bulversat: "-Stii, mereu am crezut ca intre doi oameni e foarte greu sa se nasca un sentiment pur si adevarat de iubire. Suntem egoisti si de multe ori, iubim orice altceva intr-o relatie
decat sa traim efectiv sentimentul. Cateodata tu nu-mi pari uman si ma intriga gandul ca esti aici doar ca sa ma inveti ceva."

Tema: mana mea de robot

Bezmetic de noroc

Sunt un cerb de staniol care doarme ziua mult prea mult iar noaptea isi ascute simturile. In padurea mea De Verde, staniolul ma apara de sentimente. Un staniol lipsit de cuvinte mi-ar fi stat mai bine. Asa stau inchis in inima lui De Verde si imi port pe umar singuratatile si momentele lor de orgolii. Am ars toate corabiile care m-au adus pana aici, iar in fata mea le vad doar pe cele care ma vor duce mai departe. Si la fel, la fel ca alta data, cand ajung in fata pietrelor, ma apropii si tac, in timp ce corabiile care m-au adus, vor arde mereu in urma mea pentru a nu ma purta in locul de unde m-au adus. 

Calator in singuratate, ma cheama uneori vantul iar alteori valurile ma poarta ca un bezmetic de noroc. Iar alteori, pur si simplu, fug. Atat.

tema: m-apropii de pietre si tac

o forma cubica

Intr-o seara de noiembrie, tocami intrasera la "Grand Salon de la Folie", sa se incalzeasca. Afara, un vanticel rece biciuia chipurile trecatorilor. Insa incaperea era burdusita de lume.
- Ia te uita! spuse deodata Gervaise.
- La ce ?
- La peretele din fata ta, la tabloul agatat pe el
- mda... e interesant, ce sa zic, poate prea modernist pentru gusturile mele. Nu ma omor dupa arta, cu atat mai mult dupa cubism. Gandesc simplu, mi-ar fi placut sa vad nudul asta cu forme carnoase si curbate, asa sacadate, rupte, lipite ba mai sus ba mai jos, nu-mi inspira mare lucru.
- Eu sunt, eu sunt nudul. Mi l-a aratat o singura data, in seara cand am plecat. Nici n-am vrut sa-l vad, dar a zis ca n-o sa ma ierte niciodata. Tradarea, minciunile, ti- le-am iertat cand am improscat panza asta cu vopsea si ti-am pocit nasul, gura, sanii, fiinta. Ochii, ochii ti i-am lasat. N-au fost niciodata sinceri, mi-a spus. Dar n-avea dreptate.
- L-ai inselat, deci
- Da
- Si te-a iertat
- Nu stiu, nu cred
- Nici eu nu cred.

Tema: continuare la: Intr-o seara de noiembrie, tocami intrasera la "Grand Salon de la Folie", sa se incalzeasca. Afara, un vanticel rece biciuia chipurile trecatorilor. Insa incaperea era burdusita de lume.
- Ia te uita! spuse deodata Gervaise.
- La ce

Un loc nou in playlist: LesEB

Eu si colegii mei, putini dar pretiosi, ne gandim sa ne marim traficul pe zi. Da, m-am gandit sa incep sa va spun povestea cu “vrem sa ne apropiem mai mult, cu fiecare zi care trece, de voi, cititorii nostrii”, dar m-am gandit ca va prindeti care e scopul nostru final si da, de-asta suntem aici. Traficul inseamna cuvinte, cuvintele inseamna creativitate, iar creativitatea …well, this is what we do.

Asa ca incepand de saptamana asta o sa avem o noua categorie pe blog in care va vom povesti lucruri de care ne lovim si de care vrem sa povestim, lucruri care ne fura timpul liber , putin dar pretios, in propria noastra maniera de …zece minute de creativitate. 

Ma gandesc serios sa fac o recenzie despre Les elephants bizzares si despre concertul la care am participat saptamana trecuta. Trebuie sa stiti ca partea cea mai proasta la un concert este intarzierea si poate si trupele din deschidere care nu ne multumesc, dar care ne incalzesc. Trebuie sa acceptam ca in muzica ca si in sport, incalzirea e uneori esentiala. Well, not this time, la un concert care este anuntat la 21, si incepe la aproape 23, doar berile ne mai pot tine in priza. Lucru care l-au si facut. E totusi de bun simt sa spun ca toata asteptarea noastra a meritat, luind in considerare ca Les elephants bizzares era doar o trupa promovata de Guerilla … si cam atat, pentru mine.

 

E incredibil cata energie au avut oamenii si cat de usor au ridicat clubul cu mainile pe sus. Sunetul a fost foarte bun, cel putin din locul in care am stat eu, iar vocea trupei mi s-a parut excelent de buna. Piesele sunt usor jucause, de un indie-grunge (sau ce-o fi el exact) optimist, care te fac sa te simti bine si sa dansezi, iar cand ajungi acasa eventual sa my space.com/lesEB. 

Anyway, daca chiar aveti de gand sa faceti asta, sa stiti ca tot acolo veti putea asculta albumul lor care inca o data suna foarte foarte bine. 

Les Elephants Bizzares - Have No Fear

Les Elephants Bizarres - Hello! Says the Devil

N-as vrea sa ma arunc in afirmatii grozave dar pentru urechile mele, LesEB inseamna cel mai bun debut al momentului, in RO.

Derdelusul

Portile mi se deschid desi pana acum au stat mereu inchise. Tremur usor. Emotiile!!!

Care este primul lucru pe care il voi face? Am visat 20 de ani la acest lucru iar acum imi pare mai greu ca niciodata. Una e sa visezi la ceva, sa faci planuri si sa fii nerabdator si alta e sa fii pus fata in fata in momentul 0.

Masini. Ce pestrite sunt si cat de multe!!! Si frumoase. Ultima masina vazuta e si cea pe care am injurat-o atatia ani. Un ARO jegos in care imi luam palme si pumni si flegme de la militienii care ne ocrotesc si pazesc. Aiurea.

Nu am bani si mor dupa o tigara, merg de juma' de ora pe acest drum si luminile departarii sunt semnul unei civilizatii prin apropiere. Aiurea. Civilizati sunt toti pe lumea asta pana dau de greu.

O caruta. O caruta?!?! Credeam ca nu mai exista asa ceva! Admir cei doi caii si imi aduc aminte de bunici, ce indepartate sunt amintirile copilariei.

Intru in acest orasel micut si imi plimb bocancii in cautarea unei tigari oferite. Unul nu are, altul are dar nu vrea sa recunoasca, i-am invatat. Asa sunt peste tot si in libertate si la bulau.

Unui tanar i se citeste parca mila in ochi si imi ofera o tigara dintr-un pachet albastru. Nu cunosc brandul dar cunosc un ceas de calitate cand il vad. Ochii imi stralucesc. Dintr-o singura privire l-am analizat complet. Elegant, chiar prea elegant.

Instincul imi zice sa iau ce nu e al meu! Dar ochisorii aceia batrani care ma asteapta in lacrimi acasa imi indoaie vointa si imi indreapta coloana.

"Multumesc!"


Tema: un nou inceput.