M-am saturat de tine si de toate mofturile tale!!! Te-am suportat, am fost baiat bun, am tacut ca melcul doar ca sa te poti tu afirma, am facut glume deocheate la un pahar de sampanie cu toti cheliosii pe care trebuia sa ii intretin ca sa iti mearga tie "in sus" cariera.
Dar gata! Adio masaj la picioare cand vii acasa obosita de la o zi de stat pe tocuri mari si frumoase. Sa iti faca cainele masaj, ca eu nu. Nici nu imi placea, dar imi placea de tine cand primeai masaj.
Si daca tot am inceput, stai asa ca mai am de zis. M-am saturat sa te astept pregatit la 4 ace pana iti dai tu pe fata cu 100 de creme si alte prafuri. M-am saturat sa fiu luat peste picior de baieti ca mereu intaziem, oriunde si la orice ora. Ma usurez pe toate parfumurile si cadourile stralucitoare de la tine, ti-am zis de atatea ori ca nu ma reprezinta si nu imi plac. Si sa le ia dracu pe toate prietenele tale!!! Numai cacaturi le ies pe gura si asteapta doar o greseala sa te "macelareasca" verbal, chiar si pe tine, da!!!
Nu uita ca eu am fost mereu talerul care te-a tinut in echilibru, eu, si tu stii asta!!! Ai incercat si ai reusit sa ma "ajuti", sa zicem asa, sa imi dezvolti o noua fata, sunt ca citatul cu moneda acum, asa am ajuns si imi vine sa dau cu tine de pereti pentru asta. Te-am iubit....
...te iubesc, dar nu mai inghit nimic! Aici trag linie, imi fac bagajul si plec. Ma doare undeva ce faci cu viata ta de aici inainte...si, daca te intereseaza, eu voi fi in vechea mea garsoniera din cartier, stii unde e!
Om, mama, inger, drac, fantoma, faptura gratioasa, putere, iluzie a unui ideal, curva, muza, dilema, la fel, de neinteles.
- de dor
- de drag
- de nevoie
- de tine
A fost odata ca-n povesti o planeta unde a vietuit omul cu natura si fapturile ei si n-a stiut niciodata de ce. Si erau barbati si femei, asta ca sa fie si mai mare dilema, dar si distractia. Sau poate aici e ascunsa cheia. Si s-a facut arta pe urma trairilor dintre reprezentanti ai celor doua categorii, si s-au facut si razboaie si s-au facut copii si s-au facut si multe prostii. Si omul nu-si putea inchipui altfel lumea. Si din limitarea lui s-au creeat o multime de clisee penibile si generalizari. Nici pana in zilele noastre n-avem informatii despre cum s-a terminat totul, sau daca s-a terminat macar in vreun fel.
I-am uitat, s-au facut blurry cu timpul, dar sunt adevarati, sunt inca undeva unde nu stiu de ei, dar acum imi place sa cred (sa cred, atat).
Era baiatul blond cu bicicleta, prieten cu Vlad. Era Cosmin cu ochi albastrii. Era Vali care semana cu Nick de la Back Street Boys. Era tipul de la H care canta la chitara si stia chimie. Era tipul de la I care avea motocicleta si parul ondulat ca Eminescu. Era francezul din metrou care semana cu Olivier Martinez in Infidela si nu-mi puteam dezlipi ochii de pe el. Era el din Cluj, my mind reader. Si Senzualul pe care nici acum nu stiu cum il cheama, desi mi-a spus de prea multe ori ca sa mai tin minte.
pentru ca nu ne-am spus secrete, pentru ca nu ne-am vorbit cu subinteles, pentru ca nu ne-am atins si sarutat.
Astazi e o zi speciala pentru femei iar eu o sarbatoresc cu cel mai bun prieten!!! Cu bere, cu meci si povesti!!!
Nu am fost intotdeauna asa, din contra!!!
In calsa a IV-a ne-am batut in clasa ca doi baieti de clasa a IV-a! Mare bataie! Cred ca de fapt au fost doar niste impingaturi printre bancile cu fata de banca pe ele, acelea albe, de le spalam cand eu cand colegul.
Invataroarea ne-a ciufulit si ea, a impartit cateva palme si ne-a pus pe amandoi in aceeasi banca, ultima de pe randul din mijloc, dupa care ne-a zis: "asta sa va fie invatatura de minte!!"
Ce nu stia ea sau poate nu stiam noi...e ca efectul s-a vazut rapid. In cateva zile uitasem incidentul, veneam impreuna la scoala si radeam cu pofta mai mereu.
La ora de dirigentie faceam geografie. Colegul a fost scos la tabla sa zica lectia, nu o stia. Primul 4 si prima bere impreuna pe malul marii, fugind de la ultima ora, intr-o zi calduroasa de mai...si primul gand comun...
Tema: "I think this is the beginning of a beautiful friendship"
Astazi nu imi pasa ca nu mi-am facut pantofii de dimineata. Au o urma de talpa prafuita pe ei si inca poti recunoaste modelul. Pantalonii sunt tot aia de ieri si nu miros a parfum sunt, in schimb, proaspat spalat, lectie de la tata invatata, ca doar nu sunt cocota!!! Aceeasi geaca, singura mai de iarna, si acelasi fes de anul trecut imi acopera urechile. Asta sunt! Pe exterior!!
Daca vrei sa imi citesti etichetele probabil o sa fii surprinsa, o sa zici ca ori nu stii tu sa citesti ori nu stii nicio firma turceasca. Sunt imbracat in conditia omului sarac. Pacat ca ochii tai doar asta vad. O singura privire si gata, m-ai citit!!! Amarat scrie pe mine!!! Ti-as zice si ce scrie pe tine, dar acum vorbim de mine!!!
Gata!!! Imi este clar, tu esti tinta mea. Tu esti fericita castigatoare a unei picaturi din licoarea mea magica, tu vei fi cea care, incepand de maine, ma va privi cu alti ochi. Astazi va fi ultima ta zi cand in loc de suflete vezi etichete si branduri!!
"O bere si un cocktail "Revelations", te rog!" urmat de un semn discret cu ochiul aruncat barmanului...
Am sa te fac sa sorbi fiecare cuvant, sa zbori cu privirea printre randuri si sa anticipezi un deznodamant la toata invalmaseala asta de cuvinte. Si-am sa ma intrec in figuri de stil pentu ca nu-mi ajung frazele banale si neaparat trebuie interpretat 'ce-a vrut sa zica autorul?'.Vreau sa-ti gadil simturile tale de om, asa ca voi mazgali descrieri in culori, zgomote si kinestezii, si daca (cumva!) ti se pare nereusit sau stangaci, sa stii ca asta e un stil abstract si suprarealist. O incep asa o joaca de cuvinte, cat sa se entuziasmeze copilul din tine si am sa ating (nu! nu!) apoi punctele tale sensibile. Le stiu, pentru esti unic si special, nu pentru ca oamenii vibreaza in genere la aceleasi teme, si se incadreaza singuri in categorii.(Cei drept vibreaza la niveluri diferite, dar sa n-o dau in alte stiinte.) O sa te duc apoi pe-un fir subtire si aparent intortochiat catre intriga, si vei vrea mai mult si mai mult, si mai ales vei spera la o incheiere care sa dainuie in mintea ta ca un gong cu ecou lung. Toate astea pentru esti programat sa astepti o concluzie la niste finaluri mereu inchipuite, dar evident necesare pentru a exista 'noi inceputuri'. Esti satul de finaluri fericite, asa ca o voi lasa asa la "mica interpretare subiectiva" si-ai sa te intrebi daca ti-a scapat tie ceva. De fapt, habar n-am nici eu daca si ce trebuie concluzionat sau incheiat; dar cum ar arata daca as fi sincera si as recunoaste asta? Si as mai fi si retorica pe tema asta?
Am sa te dezamagesc teribil pentru ca nici eu, ca multi altii nu ma "tin de CUVANT" (ce paradox!) si nu te-am facut sa sorbi nimic, nici sa zbori in vre-un fel sau sa anticipezi un deznodamnat plin de substanta care sa fie macar o clipa gongul sau poate clinchetul timid al gandirii tale.
Un papitoi e totusi un papitoi. Se agita mult, rade fara incetare, trezeste respingere in fata celor care nu au timp, e mult prea colorat imbracat si mereu nu are gust. Gust in aproape nimic, pentru ca parerea lui de foarte mult ori nu conteaza. Oamenii trec pe langa el, ii zambesc cu privirile lor reci si zidite in umbra unor masti de sticla pe care niciodata dimineata nu le zaresc in oglinda, zambesc fad si rapid si trec strada. Papitoiul isi face treaba pana la ora pranzului, apoi se opreste in fata unei brutarii, isi ia gustarea si se aseaza intre 2 ziduri inalte ale unor edificii mult prea importante. Nimeni n'o sa'l deranjeze, la fel cum nimeni nu'l va arata cu degetul.
Apoi isi regleaza masca lui din plastic, iese in strada, de data asta isi alege vitrina unui magazin luxos din oras unde stie ca'si va scoate banii pentru metroul de maine dimineata.
Papitoiul isi face numarul. Lumea trece, oamenii se grabesc, privirile sunt aproape lipsite de orice emotie, oamenii pleaca, isi duc mastile de sticla acasa, si le aseaza pe perna, oamenii vin, oamenii trec, oamenii pleaca.
Nu stia nimeni cat de mult ii placea melodia aia sau sa priveasca stelele ametita de alcool. Cat se pierdea pe muzica cand dansa ca o nebuna sau cat ii placea sa se joace cu degetele tale, sa-i sufli aer rece pe piele si sa vorbeasca vrute si nevrute despre viata, carti si sentimente ore in sir. Nu stia nimeni ca e prinsa mereu in jocul dintre bine si rau si ca atunci cand plangea o facea pentru ca era prea multa frumusete, nu durere. Cauta mereu pe cineva sa inteleaga din ea ce ea insasi nu putea si proiecta dragoste acolo unde gasea putin interes pentru ea, sperand ca in timp sa invete sa-si ofere energia fara sa astepte sa primeasca nimic inapoi. Nu stia nimeni ca atunci cand spunea ca-i place sa faca planuri cu cineva ea se referea la calatorii in care sa se piarda impreuna, nu la lucruri serioase. Nimeni nu vroia sa o cunoasca atat de bine incat sa afle ca vroia sa o iubesti pentru omul ce va deveni caci ea oricum se zbate sa fie omul care este.
Am plecat, de tot. Nu cauta explicatii, n-are rost, o sa te chinui prosteste.
Am plecat la mama, am luat-o si pe Ioana, te rog nu ma cauta, nu ne cauta, nu vreau scandal. Pe noptiera din dormitorul nostru o sa gasesti actele de divort (da, m-am gandit de mult la lucrul asta), te rog sa le semnezi, nu am nici o pretentie de la tine; nu vreau bani, apartament, nici macar pensie alimentara, o sa ma descurc, nu-ti face griji.
O sa te sun peste o vreme sa vorbim cum facem cu copilul, nu vreau sa te despart de el. Ioana este cea mai importanta si asa o sa ramana, o sa inteleaga poate cand o sa creasca, o sa inteleaga ca lucrurile se schimba oricat de mult am vrea noi sa nu se-ntample asa.
Te rog nu ma cauta si nu face vreo prostie, nu doresc suferinta nimanui.
Pentru el viata inseamna adrenalina, inseamna neprevazut!!!
Totul consta intr-un joc constant cu viata. Pentru ca atunci cand ea se joaca cu el, trebuie sa ii raspunzi cu aceeasi moneda.
Joaca nu are varsta, nu are ratiune si nu tine partea nimanui.
Asa ca atunci cand viata ii ofera, prin sansa, multi bani el alege sa se joace cu ei, sa ii dubleze rapid, realizand de fapt ca i-a pierdut pe toti.
Atunci cand jucaria cea veche, uzata moral, pe numele ei, sotie, nu il mai atrage isi cauta pofta de joaca in bratele alteia, altora.
Surprinzator dar sunt momente cand are chef de joaca si totusi nimeni nu are chef de el, asa cum nici el nu a avut mereu chef de joaca sau chef de altii.
Si sunt momente cand el se transforma din jucator in jucarie, mutat de colo colo, de un sef idiot.
Niciodata nu a invatat ca, uneori, joaca e periculoasa, mai ales atunci cand se juca cu focul. Ii placea, il frigea, il tachina, il motiva...pana s-a ars, din joaca. Si apoi s-a trezit.
S-a trezit singur intr-o casa mica. Fara zambet, fara culoare, fara viitor.
Dar cu aceeasi pofta de viata, de joaca. Singurii care il mai intelegeau erau copii din cartier cu care se juca fotbal, statea in poarta si le urmarea figurile la fiecare gol marcat sau primit, bucuria victoriei, amaraciunea infrangerii. Se joaca acum cu copiii altora ca ai lui nici nu il mai pot privi in ochi.
Partea intunecata a unui cuvant frumos, cald, plin de fericire...
Nu stiu cum vi se par voua lunile astea doua de inceput de an, dar eu mai mereu m-am gasit mofturoasa. Pentru ca dupa aterizarea post-sarbatori trebuiesc facute formalitatile cu bancile sau cu salariile in avans, trebuiesc ridicate bagajele-pulovere si paltoane cu miros de sifonier, trebuie urmarita linia galbena a soarelui caci altfel ne ratacim, pana sa pasim cu adevarat pe noul taram, care de cele mai multe ori vine abia pe la sfarsitul lui martie. Tarziu. Si daca in ianuarie testam mai toate ceainariile si cafenelele noi din oras, in februarie conventional cu intreg mapamondul sarbatorim iubirea si unpic de tot asteptam si primavara.
Uitandu-ma mai atent la februarie, imi dau seama ca eu n-am sarbatorit aproape niciodata Valentinul. Pentru ca putinele dati in care am apreciat sarbatoarea asta a fost pe vremea cand iubeam pentru prima data intr-un mod nebunesc si aproape haotic, dar cate sa-mi mai amintesc de atunci.
Cert este ca dincolo de latura asta comerciala cu multe inimioare de plus a Valentinului pe care o pastram, nu e rau sa ne amintim macar o data in an, ce ne face sa vibram, ce ne da putere sa mergem mai departe, sa ne luptam si sa vedem viata mai frumoasa. Vom descoperi ca iubirea este motorul intregii noastre cautari si zbateri.
Daca as putea schimba ceva la aceasta sarbatoare cred ca i-as schimba numele. As numi-o Ziua Iubirii, nu neaparat a indragostitlor. Nu este obligatoriu sa fii intr-un cuplu ca sa iubesti. Sunt atat de multe feluri de dragoste pe care cumva nu le sarbatorim atat de mult zilnic, precum sarbatorim ziua iubirii in doi.
Sunt absolut sigura ca dimineata cand va treziti va sarutati iubitul/a pe frunte mai mult decat va sarutati mama sau fratele.
Avem nevoie de unpic mai multa iubire si vom gasi un sens.
Si-am zis ca dupa 2 noaptea nu se intampla nimic bun! A trebuit sa ma sui eu in taxi-ul ala, sa-mi aduc aminte ca mi-am uitat cartea la tine si sa hotarasc sa vin dupa ea. Si s-a nimerit ca tu sa nu dormi si sa-mi raspunzi imediat la usa si sa ma chemi, cum numai noaptea poti chema pe cineva, incet si atat de convingator. Si toate spiritele rele inventate de bunici m-au pus sa-mi dau jos haina si sa ma asez langa ceaiul de cirese ce scotea aburi mici pe masuta din bucutaria ta semiobscura. Dupa ce-ai adus cartea, facand echilibristica cu ea pe cap, te-ai trantit in fotoliul moale si ti-ai lasat papucii de casa sa-ti alunece usor din picioare. Cartea statea cuminte pe-un colt de masa. Becul lumina chior pielea si parul tau ondulat. Si nu stiu ce s-a intamplat cu mine, ca atunci in clipa aia, am simtit ca nu mai vreau sa ma intorc acasa la mama niciodata ceea ce am si facut. Nu stiu ce s-a vazut in expresia fetei mele sau in comportamentul meu, dar dupa tot acest timp, aceea ramane cea mai misterioasa decizie pe care am luat-o vreodata.
Noaptea trecuta am fumat o tigare cu marijuana. Am ramas peste noapte la Beth in timp ce parintii mei si ai ei plecasera impreuna la o petrecere langa Lake Island. Dupa ce am stat 2 ore s-o conving pe Beth sa mergem cu bicicletele dupa deal ca sa facem cunostinte noi, in sfarsit mi-a dat un termen de o ora ca apoi sa ne intoarcem acasa. Cand am ajuns acolo Benjamin si Tim erau in jurul camionului cu un grup de 4-5 fete. Le-am facut cu mana si zambind au venit spre noi. Nu stiu daca si-au dat seama ca fumasem inainte dar ne-au invitat langa lac si Tim a scos din buzunarul de la piept o tigare mult mai lunga decat fusese a noastra. Beth n-a mai avut chef sa fumeze si cand am inceput noi sa radem s-a simtit cred ca stanjenita si s-a mutat mai incolo de noi, pe iarba. Benjamin s-a dus la scurt timp dupa ea, iar eu am ramas cu Tim. La scurt timp dupa ce am inceput sa ma sarut cu Tim l-am simtit pe Benjamin asezandu-se in spatele meu. Nu stiu cat timp am stat acolo cu nasturii de la camasa descheiati cand am auzit tipatul lui Beth de dupa tufisuri.
Daca am putea sa atipim, iar masina sa tot mearga pe un drum drept si fara obstacole, iar soarele sa nu mai bata din fata, ar fi perfect. Te vad printre gene, amortita dupa caldura si apa sarata.Stau plostita-n scaun,cu picioarele pline de nisip catarate pe bord, cu parul incalcit,incretit si ciufulit, nici urma de fond de ten care sa-mi acopere pistruii.Mirosim amandoi a vara si a lene cultivata pe o fasie de plaja in Costinesti.
Intr-o lume a scaunelor vechi si a cafelei impresurate de tutun si nuditate m-am hotarat sa folosesc si celalate pagini din dos ale caietului cu spirale. E un fel simbolic dar simplist de a recunoaste ca arta e peste tot si nicaieri; ea a devenit o simpla actiune generata subiectiv de un context si o stare a prezentului mai mult decat un produs al lor. Foaia din dos, literele de mana scrijelite pe foaia din dos, marcheaza capitularea mea de azi in fata sinuozitatii de zi cu zi a starii prezente, o acceptare a neincrederii si a cautarii instinctive a comfortului. Frigul nu imi place si nu-l mai infrunt cu aceeasi putere ca inainte. Nu-mi mai hraneste ego-ul, caut cafenele mici si fumurii si distante scurte pana acasa. Inteleg acum cand trec deja pe foaia din fata a caietului cu spirale ca in dimensiunea mea personala intelegerea e insuficienta. La fel si nevoia de a simti. Ca sa ma pot bucura de foaia din dos, caci si ea e libera si pusa acolo pentru scris, alchimistul din mine trebuie sa regaseasca ingredientul secret al unei combinatie dintre intelegere si emotie recunoscuta care sa functioneze. Elementul secret nu ar trebui sa contina nici minciuna, nici promisiuni fara valoare ale unui mai bine individual care pune din ce in ce mai mult pret pe context.
Se uita nonsalant la multimea si inaltimea betoanelor din jurul lui. Erau ciudate, prea gri si prezentau un peisaj cam vrajitoresc. Nu venea aici pentru betoanele astea urate ci din pricina atractiei fata de fierataniile infipte in ciment. Se simtea mai prieten cu betele astea metalice decat cu ceilalti. Se simtea linistit si inteles in tacerea si vantul locului si isi dadea seama ca ceva din ciudatenia locului se juca perfect cu ciudatenia din el, pe care altii nu o intelegeau deloc. -Vino cu noi sa ne luam inghetata de pe Renasterii. Au si suc la tec si eugenii. -Capitanul nu merge cu voi, ramane mereu la nava.
Nu scriu recenzii, nu stiu cum trebuie sa fie, insa cand ma insufleteste ceva atat de mult, incat trebuie sa scriu despre asta... iata ca o fac.
Am ajuns incarcata de nimicuri intr-o sala care ma deprima prin denumire, prin aspect, sala Casei de Cultura. Aici am vazut in trecut un film bun si foarte interns "4 luni, 3 saptamani si 2 zile" si am ajuns apoi sa urmaresc pe furis un spectacol de talente muzicale "Stelutele marii". Inconstient, aceste experiente trecute marcheaza starea de asteptare de care nicodata nu reusesc sa ma golesc inaite de un spectacol.
Cu siguranta momentul in care te afli in viata si gandurile din ultimele zile, te fac sa vrei ceva de la ceea ce urmeaza. Stiam 3 lucruri: muzica Depeche Mode, dans contemporan, Razvan Mazilu. Si mai stiam ca vroiam ma eliberez. De ce anume? De ceva ce nu poate fi numit, dar poate fi simtit mai greu decat cel mai dens metal.
Luminile se sting, se creeaza efectul de umbre in spatele unor panouri albe si o silueta masculina incepe sa sa se miste ritmic. Coregraful se dezvaluie cu un aer firesc, pentru ca apoi sa-si faca apartia in jurul sau si ceilalti mai tineri dansatori. De aici mi s-a rupt filmul, desi scriu imediat ce am ajuns acasa dupa spectacol. Imi amintesc scene oarecum independente, cu mesaje clare (pentru mine) si expresii senzuale, lascive, neasteptate si sincronizate cu ritmul muzicii. De la un atat de clar "I'm not trying to tell you anything, You didn't know, when you woke up today" prins in pumnii si eliberat in zbor, la dorinta senzuala si sexualitatea lui "I want you now" si modul atat de direct de exteriorizare fara retinere si vina, pana la "personal jesus" lent, plutitor si simbolic. Corpurile definite se plimbau, apareau, dispareau si mai ales iti vorbeau in completarea muzicii ce-ti inunda timpanele si toate simturile. Mereu mi se intampla sa simt si un parfum anume in timpul spectacolelor, iar acesta a avut un miros pudarat si fin, un amestec de nou sivechi, ce venea dinspre scena potrivit perfect cu tot contextul.
Si la un moment dat, pe acordurile "Leave in silence" facut accapella de dansatori, m-am trezit ca din vraja că spectacolul s-a incheiat- mult prea devreme dupa parerea tuturor.
Coregrafia, am aflat apoi, ca a apartinut italianului Massimo Gerardi si cred ca i-a pus in valoare pe fiecare dintre membrii trupei de balet si totodata a ilustrat in dans muzica si mesajul ei intr-un mod delicat si universal.
Razvan Mazilu a stralucit pe langa trupa sa de tineri dansatori printr-o usurinta si un stil fascinant de dans. Mi-au placut si costumele care desi erau menite dansului complicat, pareu haine obisnuite de iesit la birou, la distractie, la plimbare. Observ ca am o placere deosebita in admira firescul care te surprinde, sublimul atins aparent fara efort. Asta e impresia pe mi-au lasat-o dansatorii.
M-au facut sa-mi amintesc de cat de uimitor este corpul omului, cat de frumos si cat mult il putem folosi si cat de putin suntem in stare sa facem. Si ma revolta totodata ca ne in departam de frumos atat de usor si ne hidosim la propriu si la figurat.
Intreaga reprezentatie a lasat un ecou puternic in mine si mi-a implinit asteptarea de a ma elibera, de ma pierde in ritmul lor, de a primi energia lor, de canta cuvintele cu ei ca si cum mi-ar fi fost destinate fix mie si fx atunci, de a tresari si de a ma lasa purtata pe contururile trupurilor in lumina.
Spectacolul a fost imperfect, dar mi-a transmis mult, poate ca de asta mi-a placut. Scena mi-a parut prea mica.Cred ca mai puteau dansa o ora si ca intrega scenografie avea nevoie de mai mult spatiu de desfasurare si calitate mai mare pentru lumini si efecte. In urechea stanga versurile melodiilor imi rasunau dublate subtire de catre o domana dubioasa la vreo 35-40 de ani. La plecare m-a intrebat daca vin maine la Gheorghe Ghoerghiu si mi-a spus ca are acasa o colectie imensa cu CDuri si DVDuri cu Depeche Mode. Am piedut-o (intentionat)in multime apoi, si l-am zarit pe primul meu coregraf de cand faceam dansuri la club SNC. Sorin, era neschimbat, doar un pic mai carut si mi-a parut teribil rau ca nu m-am dus la el sa-l intreb daca mai face cursuri. Sigur vorbeste doar entuziasmul, dar m-as reapuca de dans de maine!
Peste toate, ma inclin in fata artistului Razvan Mazilu si a trupei sale de dansatori, ma supar ca a durat atat de putin spectacolul si ma revolt ca noi, cei din afara scenei, suntem prea putin din ce putem fi.
Un spectacol imperfect, firesc si fascinant, despre dragoste, singuratate, viata si sens, nonsens, durere si frumusete sublima.
Un fragment care nu s-a regasit intocmai in spectacol, dar foarte graitor:
Azi merg la banca! Iar! Hotii astia trag de mine cu prima ocazie primita.
Ma suna, ma streseaza de am inceput sa nu le mai raspund la telefon...dar nu reusesc decat sa aman discutiile cu ei. Un rau necesar ar zice unii, unii doar rau, altii vad in bancile astea un lucru bun. Fiecare are o opinie, e si normal!!!
La inceput m-a atras ideea, chiar am mers de placere...in ideea ca e cool, ca primesc niste bani cu care pot face ce vreau eu. Dar acum, cand trebuie sa vin de la sute de kilometrii acasa doar ca sa merg la ei sa mai avem o "discutie personala" despre contract, nu mai imi surade ideea ca la inceput!!
Dar pana la urma asta nu e o banca oarecare, nu platesc rate, nu mi-am pus casa gaj, nimic din toate acestea!!! Am semnat, e adevarat!!! Am semnat cu banca viitorului. Si pana la urma e vorba doar de cateva minute...pentru mine, o viata de multumiri si zambete pentru cei care apeleaza la "creditul" meu!!!
visez ca plang si ca ochii si buzele mi se umfla si urlu cu gemete si dau cu pumnii in pamant si se ridica tarana si urlu, urlu pana mi se-nabusa plamanii, pana-mi tiuie urechile si-mi crapa tamplele. Doamne, m-auzi ?! la tine urlu cu tot ce-am mai ramas! O sa te urlu pana o sa m-auzi si o sa-mi iei si ce mai sunt. Ia-ma ! ia-ma pentru ca nu pot sa ma intorc erou; cocleste pe mine sange de oameni, ma privesc ochi zgiiati din carne moarte si imi ranjesc dinti din buze arse, prafuite, putrezite. Ia-ma Doamne ca nu mai sunt eu, ca nu mai cred in nimic, ca daca nu ma iei tu , ma iau eu !
visez un nor de tarana ca atunci cand eram mic si alergam descult dupa carute si ma agatam in spatele lor si strigam " Haide bre, mana-l mai tare!".
Daca m-ai lasa sa beau din tine, din soltul tau, din gura ta de caprioara, din gemetul camerei in care te ranesc
ca un nebun de carne,din intunericul in care-mi simti doar gheara tremurandu-ti pieptul, as lasa lumea sa curga in urma ta, ca o clepsidra, cu fin praf de vara.
Dar a inghetat pamantul de la o vreme, iar gandul meu tocit tot geme catre-o vara.
